În vară, doctorul Iosif Secăşan îmi spunea într-un interviu că în sănătate nu există gratuitate. Lucru cam riscant de menţionat în condiţiile în care în minţile românilor e bine înrădăcinată ideea că sănătatea, învăţământul şi atâtea altele cad din cer. Fals! Pentru toate acestea, cineva plăteşte.
Medicamentele nu apar din senin, personalul nu e plătit cu gânduri bune, pereţii spitalelor nu se autoregenerează iar ambulanţele nu merg cu aer. Dar cine sunt cei care plătesc? Atrase de efectul indiscutabil al cuvântului „gratuit“, guvernele s-au grăbit să tot taie din numărul lor. Pe rând, tot mai multe categorii sociale au fost trecute în rândul celor care nu plăteau serviciile dar beneficiau de ele. În timp ce numărul utilizatorilor a crescut, cel al contribuabililor s-a micşorat în mod constant. Şi, de parcă nu era destul, şi puţinii bani strânşi astfel au fost folosiţi la orice numai pentru sănătate nu.
Dar degeaba se dă vina numai pe proasta administrare (ca să nu spun direct furt) a fondurilor. Marea problemă rămân banii propriu-zişi, care, indiferent cât de corect ar fi folosiţi, sunt prea puţini. Oricât de cinstit ai fi, nu poţi face dintr-un leu doi. Şi atunci ce faci? Mai ceri încă unul; sau mai mulţi. Adică faimoasa coplată, ce a devenit oficială prin Legea nr. 220/2011, publicată zilele trecute în Monitorul Oficial. Pe lângă contribuţia pe care deja o plătim din salariu, vom mai scoate şi alţi bani din buzunar, până la 600 de lei anual.
Pe româneşte, o vizită la medicul de familie ne va costa cinci lei, iar o săptămână într-un spital de stat – 100 de lei. I se spune „reforma“. Ce se va reforma? În realitate, nimic. Peste opt milioane de români vor fi scutiţi de aceste cheltuieli: cei cu pensii sub 700 de lei (nu înţeleg de ce pentru că sunt atâţia care au salarii nete sub 700 de lei), minorii, unele categorii de bolnavi, cărora li se vor alătura inevitabil şi cei obişnuiţi să fenteze sistemul – peste 40% din populaţia României.
Altfel spus, se va mări şi mai mult povara actualilor contribuabili, care şi aşa nu-şi permit să se îmbolnăvească, în speranţa că sistemul actual o va mai duce câteva luni, poate un an. După aia, Dumnezeu cu mila.
Nina Curiţa