Suntem membrele fondatoare ale Asociaţiei „Dogs Center“ din Reşiţa, Sanda Sălăgeanu şi Loredana Palcovici, şi am fost anunţate telefonic cum că la Herculane angajaţii primăriei ar otrăvi câinii. Deplansându-ne la faţa locului, am găsit un câine mort, pe care locatarii au reuşit să-l ascundă, dar care fusese otrăvit. Am luat animalul şi l-am adus la Reşiţa, la DSV, pentru analize.
Atât un număr de şase locatari, cât şi noi, cei de la asociaţie, am depus câte o plângere fiecare, la poliţia şi la primăria oraşului. Şi, chiar dacă nu am reuşit să dăm de primar şi de viceprimar, despre care ni s-a spus că erau plecaţi la Dunăre, la pescuit, am făcut o sesizare către aceştia.
Aşteptăm, în continuare, rezultatul analizelor, pentru a afla ce substanţă toxică a fost folosită pentru acele suflete nevinovate, care să le distrugă stomacul şi intestinele atât de repede. Din păcate, ni s-a spus că au fost omorâte sute de animale, câini şi pisici, inclusiv dintre cele cu stăpân. Am fost informate despre cazul unui câine – care era afară cu stăpânul său – şi care ar fi inhalat aceeaşi substanţă, murind la scurt timp după incident, chiar dacă stăpânii au făcut tot ce le-a stat în putinţă să-l salveze. Le înţelegem durerea pe care au simţit-o, întrucât câinele avea nouă ani şi îl considerau ca şi copilul lor.
Substanţa toxică folosită ar putea fi dăunătoare chiar şi pentru om, întrucât una dintre femeile din zonă a pus mâna pe un lemn stropit cu aceasta, şi ne-a explicat cum simţea, pur şi simplu, că îi arde mâna. În această situaţie, este posibil ca şi copiii din spatele blocurilor să poată intra în contact cu această substanţă şi să se producă o nenorocire.
Tot ce mai putem face în momentul de faţă este să aşteptăm ca poliţia şi Primăria din Herculane să ia măsuri, şi mai ales ca persoanele care se fac vinovate să răspundă pentru „omorârea animalelor cu intenţie“, faptă prevăzută de art. 6 al Legii 9/2008.
Rugăm deţinătorii de animale să nu le mai lase libere pe străzi, ca să nu mai apară o problemă de genul acesta, măcar până când situaţia se va rezolva, şi le mulţumim celor care s-au oferit să fie martori şi cărora le pasă de animale.
Sanda Sălăgeanu şi Loredana Palcovici
membre fondatoare ale „Dogs Center“ Reşiţa.
