Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – La Concursul Național de Selecție pentru juniori la șah, desfășurat online, organizat de Federația Română de Șah, tinerii jucători din Caraș-Severin, în număr de șapte, s-au prezentat bine, în opinia lui Mihai Bolintiș! Doi dintre ei, Tamaș Christian Arrydan (Caransebeș) și Drăgoi Albert Marian (Bocșa) au avut onoarea de a concura și în finala desfășurată în perioada 30-31.01.2021.

Pentru eliminarea tuturor suspiciunilor (reamintim că la semifinalele competiției câțiva jucători au dat cinstea pe rușine și au fost depistați și eliminați) Federația Română de Șah a decis ca jucătorii finaliști să joace pe cât posibil la sediul unui club, sub supravegherea unui arbitru. La finalul celor nouă runde ale sistemului turneu, Drăgoi a obținut 3 puncte din 9 și locul 7 pe țară. Tamaș Christian Arrydan a întrecut orice așteptări, cu 7 puncte din 9 a obținut locul 2 și titlul neoficial de vicecampion național online, la categoria U12. Este un succes deosebit al șahului din Caraș-Severin și meritul principal revine simpaticului sportiv, antrenat de CM Tunaru Alexandru. Christian Tamaș a arătat un nivel de cunoștințe extrem de ridicat și dacă nu ar fi existat unele scăpări în jocul său, evoluția sa ar fi avut strălucirea aurului. Competiția, prima de o asemenea amploare organizată pe platforma TORNELO a Federației Europene de Șah nu a purtat titulatura de Campionat Național, organizatorul, Federația Română de Șah, nefiind sigur de reușita competiției. S-a dovedit un succes deosebit, participând practic toți șahiștii juniori de valoare din țară, semn că dragostea pentru șah nu a pălit în sufletele micuților. Tocmai de aceea și Asociația Județeană de Șah a reluat de la 1 februarie antrenamentele la Sala Polivalentă din Reșița”, a spus Mihai Bolintiș, președintele Asociației Județene de Șah Caraș-Severin.

JCS-Ștefan Moraru