Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Perioada grea pe care o traversăm ne îndeamnă la responsabilitate şi, în pofida distanţării sociale, unitatea rămâne factorul cheie, ne spune Laura Gabriela Iancu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin!

Pandemia ne-a impus tot felul de restricţii, iar izolarea nu este deloc uşoară pentru niciunul dintre noi. Însă această perioadă, cu accesoriile ei – măşti, mănuşi, viziere, panouri de protecţie şi soluţii de igienizare – se reflectă inclusiv în starea de spirit. Un îndemn la optimism am primit de la Laura Gabriela Iancu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, care dă instituţia pe care o conduce ca exemplu de respectare a regulilor.

Oficialul crede că sunt importante prevenţia, păstrarea distanţării, respectarea regulilor, inclusiv prin ţinută şi atitudine, şi a ţinut să transmită un îndemn la unitate, pentru traversarea cu bine a acestei perioade.

Vorbind despre dosarele vizând infracţionalitatea în perioada de pandemie, prim-procurorul cărăşean a încheiat cu o recomandare: „Respectăm reguli, asta e important în situaţia asta. Trebuie să avem acea responsabilitate, să fim toţi pentru unul şi unul pentru toţi, aplicăm în practică deviza muschetarilor. Toate comunicatele se afişează pe site-ul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, cauzele mai importante. Se soluţionează dosarele urgente, dosarele care nu presupun audieri. Şi în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin se respectă distanţa. (…) Ce vreau eu să transmit oamenilor? Un singur lucru: este nevoie, în perioada asta, de respectarea regulilor, a distanţei. Trebuie să fim responsabili! Aş aminti aici câteva cuvinte pe care mi le spune fiica mea: atunci când vezi viaţa prin ochelarii roz, trebuie să vezi acele flamuri roşii. Trebuie să fim responsabili, să fim vigilenţi, să fim preventivi. Pentru că numai astfel poţi dormi liniştit“.

JCS-Antoniu Mocanu