CARAŞ-SEVERIN – Producătorul de energie investește 145 000 de euro de EnergieVerde, prin montarea unor sisteme de panouri fotovoltaice la nouă licee din ţară. Printre acestea se numără şi unul din Reşiţa!
Aproape 3 000 de elevi și profesori actuali, dar și viitoarele generații din câte un liceu din județele Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea, Teleorman, Caraș-Severin și Constanța vor beneficia din luna martie de energie verde, datorită inițiativei Grupului CEZ în România de a monta și dona câte o centrală de panouri fotovoltaice cu o putere de 15 kW fiecare.
„Una dintre direcțiile principale asupra căreia ne-am concentrat atenția în ultimii ani a fost educația. În aceste momente, în care incertitudinea predomină, noi rămânem vizionari și ne gândim să acționăm cu grijă pentru viitor, oriunde ne va găsi acest viitor. Astfel, ne-am dorit ca fiecare liceu partener în programul Ucenic Electrician, implementat în cele șapte județe în care operatorul Distribuție Oltenia pregătește GenerațiaViitorului, dar și alte două licee din Constanța și Caraș-Severin, acolo unde Grupul CEZ în România produce energie verde, să beneficieze de o acțiune cu impact asupra generației verzi CEZ“, susţine Ondrej Safar, CEO CEZ România.
Inițiativa este o investiție cu impact pe termen lung, în valoare de 15 000 de euro/fiecare liceu, fonduri asigurate de Grupul CEZ în România. În cadrul proiectului, Fundația Progress și un specialist CEZ au susținut cursuri interactive despre energia verde și eficiența energetică pentru 300 de elevi. Este important de menționat faptul că, după finalizarea lucrărilor, centralele fotovoltaice vor trece în administrarea directă și în patrimoniul primăriei/liceului beneficiar. Puterea instalată a unui panou este de 285 W, iar suprafața estimată care va fi ocupată de kitul fotovoltaic de 15 kWp este de aproximativ 100 mp, cu posibilități de montaj pe acoperișul clădirilor existente în incinta liceelor. În Reşiţa, beneficiar al acestei investiţii este Colegiul Economic al Banatului Montan.
Grupul CEZ România deţine în portofoliul său sistemul hidroenergetic de lângă Reşiţa format din 4 microhidrocentrale (Grebla, Crăinicel 1, Crăinicel 2 şi Breazova) şi amenajările hidro aferente de la Trei Ape, Gozna, Văliug şi Secu. Grupul CEZ a investit în reabilitarea complexului de hidrocentrale de la Reşiţa în scopul creşterii eficienţei, capacitatea de producţie ridicându-se de la 18MW la circa 22 MW după finalizarea procesului de modernizare.
JCS-N.C.