Îi vedem tot timpul, sunt la tot pasul, dar mai ales în zonele aglomerate, au haine zdrenţuite şi de cele mai multe ori un aspect neîngrijit. E vorba de persoanele care cer de la trecători un ban, un covrig sau un suc. Le spunem cerşetori şi deja ne-am obişnuit cu replica lor: „îmi daţi şi mie un ban?“.
Ne provoacă compasiune sau nu, le dăm un ban sau nu şi nu de puţine ori gândim că nu sunt ei chiar aşa de necăjiţi pe cât par. Într-adevăr, aparenţele pot înşela, însă nimeni nu cere bani de pomană din plăcere, iar fenomenul cerşetoriei este unul social, cel puţin la nivelul oraşului nostru.
Aici, cei care o fac, o fac din nevoie, pentru că poate nu au bani nici pentru mâncare. „Cei care o fac în Reşiţa, o fac din lipsă de bani“, a declarat agent şef adjunct Marian Orăscu din cadrul Poliţiei de Proximitate.
Mai exact, e vorba de 50 de persoane aflate în evidenţele Poliţiei de Proximitate. Dintre aceştia, 12 sunt minori. Minori care sunt trimişi de părinţii lor şi a căror copilărie înseamnă goinăritul pe străzi, prin baruri, prin frig, prin ploaie, totul pentru câţiva lei care poate sunt cheltuiţi de către părinţi pe ţigări sau alcool, copii care deja fac parte din nişte date statistice.
Copii, pentru care statul român nu poate face nimic, nu are bani. La fel se întâmplă şi în cazul bătrânilor care poate au muncit o viaţă întreagă. Acum nu au bani şi sunt nevoiţi să cerşească.
Acţiunile Poliţiei şi a Direcţiei pentru Protecţia Copilului sunt inutile atâta timp cât majoritatea se întorc în stradă. Poate altă soluţie nu au, dar autorităţile în mod cert nu le oferă o variantă de mijloc. Un centru social nu există, o cantină, nici atât şi nici măcar programe de la UE sau statul român.
Cum se face că pentru drumuri, maşini, delegaţii, sporuri, sedii, etc. găsim întotdeauna bani, dar pentru oameni aflaţi în situaţii dificile nu sunt niciodată bani.
Doina Rolea