Caraş-Severin, Romania

Proteste fără precedent miercuri în capitala ţării. Deşi mitingul trebuia să se încheie la ora 14.30, sindicaliştii au părăsit Piaţa Victoriei încă de la ora 13.00, în acorduri de muzică populară. Oamenii sunt nemulţumiţi de legea salarizării unice pe care o consideră umilitoare. Judeţul Caraş-Severin a fost reprezentat destul de timid de aproximativ 150 de sindicalişti, care s-au deplasat la Bucureşti.

Un număr de 90 de sindicalişti aparţin CNS Cartel Alfa, iar alte patru persoane au reprezentat Blocul Naţional Sindical – filiala Caraş-Severin. După cum a afirmat Nicolae Drăgan, liderul filialei Caraş-Severin a BNS, „este pentru prima dată când sindicaliştii participă într-un număr aşa de mare la un miting“. Din acest motiv, Drăgan crede că protestele lor vor avea efect şi vor duce la rezolvarea, măcar în parte, a revendicărilor solicitate de sindicalişti.

În această perioadă, la nivelul judeţului Caraş-Severin are loc un referendum, cu privire la următoarele acţiuni, declară, la rândul său, vicepreşedintele Federaţiei Educaţiei Naţionale, Maria Zvarici. În funcţie de opţiunile exprimate de membrii de sindicat, se va hotărî şi participarea la alte forme de protest.

Sindicaliştii ameninţau miercuri că se va putea ajunge chiar şi la boicotarea celui mai important scrutin dacă nu le vor fi respectate doleanţele. Dacă dascălii vor avea salarii mai mari, cine ne garantează nouă că nu vor mai exista elevi de liceu semianalfabeţi? Dacă medicii vor primi de la guvernanţi ceea îşi doresc, cine ne garantează că nu vom mai fi trataţi în spitale cu nepăsare şi indiferenţă? Dacă bugetarii din instituţiile care au program cu publicul vor avea parte de tot ceea ce solicită, cine ne garantează că la ghişee nu vom mai întâlni feţe plictisite şi oameni cărora le este foarte greu să dea o informaţie banală?

Asta, şi nimic mai mult, îşi doresc angajaţii din Caraş-Severin care plătesc taxele şi impozitele din care se plătesc salariile bugetarilor.

Anca Preda
[email protected]