Câteodată, cei care revendică terenuri dau peste probleme la care nu se aşteptau. Şi, oricât de mare ar fi bunăvoinţa autorităţilor, ei nu-şi vor putea recupera pământul.
La nivelul Caraş-Severinului există circa 700 de cereri pe Legea 247 la care imobilele revendicate nu pot fi restituite în natură. Dintre acestea, majoritatea sunt pe Clisura Dunării. Totuşi, până în prezent, din cele 700 de cereri, Comisia Judeţeană de Fond Funciar a soluţionat peste 150. Însă, problemele mari sunt pe Clisura Dunării.
Construcţia barajului de la Porţile de Fier a ridicat nivelul apelor, astfel că unele terenuri revendicate au ajuns sub apele fluviului. Toţi cei care nu-şi mai primesc bunurile în natură primesc despăgubiri băneşti.
„Nu toate cele 700 de cereri vor fi validate din motive diverse. Comisia Judeţeană încearcă să urgenteze rezolvarea cererilor de retrocedare“ ne-a spus prefectul Ioan Anton Paulescu.
Deci, s-ar putea spune că în unele cazuri revendicările se află sub apele Dunării, în timp ce în altele s-au dus pe apele acesteia…
Nina Curiţa
