REȘIȚA – Manifestarea a debutat cu o slujbă religioasă, după care oficialitățile au transmis mesaje de recunoștință și respect pentru pompieri, subliniind rolul lor esențial în protejarea vieții și a bunurilor cetățenilor!
Prefectul județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir, a evidențiat curajul și profesionalismul salvatorilor, amintind de numeroasele incendii de vegetație stinse în acest an, dar și de colaborarea constantă dintre instituții: „Astăzi avem onoarea și bucuria de a celebra Ziua Pompierilor din România, o zi dedicată eroilor noștri de zi cu zi. Fiecare intervenție este o dovadă de curaj și responsabilitate, dar și o garanție a încrederii pe care cetățenii o au în dumneavoastră. Vă mulțumesc pentru sacrificiile și eforturile voastre zilnice.“
În cadrul ceremoniei, prefectul a oferit diplome de recunoștință pompierilor cărășeni, pentru devotamentul și implicarea lor în misiuni. La rândul său, Ioan Crina, vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a subliniat sprijinul acordat pompierilor prin proiecte comune, inclusiv un program transfrontalier România–Serbia, cu o valoare de 2,1 milioane de euro, menit să îmbunătățească reziliența în situații de urgență.
Daniel Călin, viceprimarul municipiului Reșița, a făcut trimitere la momentul istoric al bătăliei din Dealul Spirii, din 1848, care a consacrat Ziua Pompierilor ca simbol al eroismului și al devotamentului față de comunitate: „Comunitatea noastră este mai sigură datorită pompierilor. Exemplul lor de cinste și curaj trebuie să fie un model pentru fiecare dintre noi.“
Mesaje de felicitare a transmis și col. Ciprian Petrișor, inspector-șef al Jandarmeriei Caraș-Severin, care a exprimat solidaritatea între structurile de ordine și siguranță publică. În cadrul festivității, a fost citit și mesajul transmis de generalul Dan Paul Iamandi, inspectorul general al IGSU, care a evocat cei 177 de ani de tradiție și sacrificiu ai pompierilor români, precum și misiunile internaționale desfășurate în ultimii ani de salvatorii români în Grecia, Spania și Franța.
Ceremonia s-a încheiat cu defilarea pompierilor de la ISU ”Semenic”, în aplauzele celor prezenți.
JCS-Denis Dutca