Caraş-Severin, Romania

De asemenea, două grădiniţe vor urma să funcţioneze în acest spaţiu: Grădiniţa cu Program Prelungit nr.1, din pricină că actualul sediu este puternic degradat, şi Grădiniţa din str. Mihai Viteazul, ca urmare a faptului că imobilul în care îşi desfăşoară activitatea trebuie retrocedat Comunităţii de Avere.

Lista mai cuprinde Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor, Inspectoratul de muncă, Agenţia locală pentru ocuparea forţei de muncă şi Casa de pensii, aflate în situaţia de a fi evacuate din clădirile în care au fost găzduite până acum.

Tot în clădirea Cercului Militar va fi mutat, din incinta Poliţiei Municipiului Caransebeş, Serviciul Public de Evidenţă Informatizată a Persoanelor.

Şi problema spaţiilor pentru acţiunile culturale îşi va găsi rezolvarea odată cu preluarea Cazarmei 1836: într-una din sălile clădirii urmează a fi amenajată o sală de expoziţii, iar în sala de spectacole vor putea fi organizate diverse activităţi cultural-artistice.

Nici membri Asociaţiei cadrelor militare în retragere sau rezervă nu au fost uitaţi, ei având posibilitatea să-şi desfăşoare aici, în continuare, activităţile.

Dat fiind faptul că la Caransebeş nu au mai fost construite blocuri de locuinţe, apartamentele Căminului de garnizoană vor putea primi destinaţia de locuinţe sociale.

Tot aici vor putea primi o locuinţă tinerii din municipiu şi familiile evacuate din imobilele retrocedate.

Iulius Pîrvu

[email protected]