Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – De curând, administraţia locală din Oraviţa a aprobat darea în folosinţă gratuită a două suprafeţe de teren către Mănăstirea Călugăra, în vederea înfiinţării unui centru de reabilitare pentru persoanele cu dizabilităţi!

Zilele trecute, Consiliul Local Oraviţa a decis darea în folosinţă gratuită pe o perioadă de 49 de ani a două suprafeţe de teren extravilan cu suprafaţa totală de 11.643 mp către Mânăstirea Călugăra, un lăcaş de cult căruia foarte mulţi credincioşi de pretutindeni îi calcă pragul.

În cadrul şedinţei de consiliu local, în susţinerea proiectului de hotărâre prin care se vor atribui aceste terenuri, Dumitru Ursu, primarul Oraviţei, a menţionat faptul că din discuţiile purtate cu reprezentanţii Mânăstirii Călugăra, se intenţionează să se amenajeze în această zonă un centru de recuperare, unde terapeutic să se folosească apele termale. Mai exact, este vorba despre un centru de reabilitare pentru persoanele cu dizabilităţi, precum şi un centru pentru îngrijirea bătrânilor. „Sunt convins că apele termale, medicii şi aparatura vor da o şansă la sănătate“, a arătat edilul.

Avizul comisiei de specialitate care a pregătit proiectul de hotărâre până la introducerea pe ordinea de zi a fost favorabil, dar cu câteva amendamente, care se referă la termenul până la care să fie ridicată construcţia. Acest amendament a fost de altfel aprobat de consilierii locali şi introdus ulterior în hotărârea de consiliu local. În termen de un an, Mânăstirea Călugăra are obligaţia de a întocmi Planul Urbanistic Zonal şi documentaţia tehnică de autorizare a construcţiei, iar termenul de finalizare al construcţiei este de 4 ani. Rămâne de văzut care vor fi sursele de finanțare…

JCS-Nicoleta Moraru