Caraş-Severin, Romania

Au participat la eveniment reprezentanţi ai Universităţii „Eftimie Murgu“ din Reşiţa, foşti şi actuali angajaţi ai societăţii de furnizare a energiei electrice, cei care au asistat şi la dezvelirea şi sfinţirea plăcilor comemorative amplasate pe fostul şi actualul sediu al societăţii. „Vedem zilnic cât de importantă este electricitatea pentru noi. Aşa ne putem da seama cât de mult însemna pentru bocşenii de acum 100 de ani. Ne cinstim, astfel, înaintaşii, oamenii care ne-au adus lumina în case“, a mai precizat Pascu. În cadrul evenimentului a fost cuprinsă şi prezentarea cărţii „Bocşa – istorie şi adevăr“, la realizarea căreia şi-au dat concursul dr. Mihai Vişan, Stelian Pătraşcu şi Cristian Rudolf.

Despre crearea acestui volum s-a spus că a fost o muncă de cercetare laborioasă, mai ales că documentarea a fost deosebit de dificilă, multe dintre materiale fiind găsite cu greu. Volumul a cuprins şi „jaloane de personalităţi“ care şi-au legat numele de cel al oraşului, printre care Constantin Gruescu (prezent la eveniment), scriitorul Ioan Cărmăzan, inginerul Victor Creangă, gazetarul Petru E. Oance (Tata Oancea) şi alţii, oameni de cultură, ingineri sau oameni politici. „Prin iluminatul public timpuriu în spaţiul românesc, Bocşa şi-a găsit locul în oraşele lumii“, au apreciat organizatorii evenimentului.

Flavius Rotariu