REȘIȚA – Cei mai buni sportivi și antrenori din anul 2022, care au obținut performanțe notabile pentru Clubul Sportiv Școlar Reșița, au fost premiați de către directorul Robert Nosal!
Printre sportivii cu cele mai bune rezultate înregistrate în 2022 se numără atleta Daria Grigoroiu și înotătorul Denis Popescu, care termină junioratul. Daria va fi de la anul în dublă legitimare CSU Reșița – Rapid București, iar Denis este deja legitimat la Olimpia București.
„Am premiat elevii Clubului Sportiv Școlar pentru performanțele obținut în acest an. Este vorba despre un număr de 12 elevi care au reușit să obțină primele trei locuri la campionatele naționale și la Cupa României. Elevii fac parte din cele patru secții: lupte, gimnastică artistică, atletism și înot. Am considerat că este o onoare pentru ei să-i premiem în fața antrenorilor. Din păcate, doi dintre elevii foarte buni ai CSȘ termină junioratul, este vorba despre Denis Popescu și atleta Daria Grigoroiu. Le dorim mult succes, iar pentru sportivii de la club ne dorim să se perfecționeze, să muncească cât mai mult și să obțină rezultate pe măsură pentru Reșița”, a declarat Robert Nosal, directorul Clubului Sportiv Școlar Reșița.
„Daria este o sportivă exemplară, inteligentă și cred că de aceea a reușit să obțină performanțe. Anul acesta am obținut rezultate poate chiar mai bune decât ne-am așteptat. A reușit să iasă campioană la seniori, campioană balcanică, iar dacă ar fi reușit să prindă și o finală la Campionatul Mondial ar fi fost extraordinar. Cred că a avut o participare onorabilă și cred că a obținut cea mai bună performanță din delegația României. Ea va continua să facă performanță la CSU Reșița și Rapid București”, a spus Ștefan Nagy, antrenorul Dariei Grigoroiu.
„Atletul Ionescu Cristian a obținut un rezultat foarte bun la Campionatul Național de juniori II, cadeți, și a urcat pe a treia treaptă a podiumului. Este un sportiv care se pregătește exemplar și mă bucur că prima lui medalie națională a fost obținută la cadeți. Sperăm ca pe viitor să progreseze și să obțină rezultate și la seniori”, a precizat și antrenorul Octavian Bârsanu.
Antrenoarea care l-a făcut mare pe Denis Popescu, Nadia Câmpan, a spus: „Denis este acum la București, la clubul Olimpia și se antrenează cu un alt antrenor, cu Bogdan Stroe. În acest an, Denis a obținut rezultate deosebite atât cu CSȘ Reșița, cât și cu Olimpia București. Mulțumim CSȘ Reșița pentru toată susținerea”.
„Le mulțumesc sportivilor pentru rezultatele pe care le-au obținut în acest an. Au înregistrat rezultate bune la toate categoriile de vârstă. Noi avem și o școală de lupte bună, o moștenire grea, Alina Vuc este exemplul perfect pentru cei la club”, a declarat Florin Dință, antrenor la secția de lupte.
„Referitor la Alexandru Puiu și Alexandru Zăpârțan, sunt doi sportivi de perspectivă și sunt încă destul de micuți, dar cu mare potențial. Din păcate, la anul va fi un pic mai greu, vor trece la o altă categorie. În 2022 ne-am lipit de locurile II și III, dar cu multă muncă și ambiție cred că lucrurile vor merge spre bine. Le mulțumesc și de acum înainte sperăm să obținem rezultate și mai bune”, a adăugat și Robert Bălan, antrenor de gimnastică de la CSȘ Reșița.
JCS-Ștefan Moraru