Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Protagoniști: consilierii locali, șefa Pieței Gugulanilor și primarul Felix Borcean, proiectul edilului nefiind votat de alianța de conjunctură PNL-PRO România-USR!

Borcean a venit cu un nou proiect de regulament al parcărilor (altele decât cele din Piața Gugulanilor), cel votat în ianuarie de toți aleșii locali fiind considerat prea dur. Documentul din ianuarie stipula, printre altele, că parcarea se plătește inclusiv sâmbăta și duminica. În noul regulament propus de Borcean a fost eliminată această prevedere, apărând în schimb zone noi de taxare a parcării, precum cea din fața spitalului, pe toată strada Nicolae Bălcescu până la pod sau de pe Libertății până la podul metalic unde se termină Calea Orșovei. De asemenea, tariful crește la 2,5 lei/ oră, de la 2 lei în prezent. De aici au apărut discuțiile, primul care a ridicat anumite chestiuni fiind viceprimarul Bebe Pasere: Sunt multe zone cu agenți economici. Și mai văd parcare spital municipal, nu știu dacă e bine să punem taxă că vine omul la spital. Pe Bălcescu, până la pasarelă e cu plată.”

I s-a explicat că agenții economici nu rămân fără parcare, având posibilitatea să-și achiziționeze abonament, iar parcarea la spital se plătește în mai toate orașele. Dacă te duci la spital și stai o oră, e mult 2 lei parcarea? În toate orașele e așa la spitale. La spital e sms sau aplicația UPARK. Când mergi la Timișoara te întreabă cineva că ești de pe sate? Aplicația când o instalezi, îți înrolezi mașina și sunt două zone, Piața Gugulanilor și Caransebeș Oraș, și telefonul îți indică exact locul în care ești, la spital, îți indică locul pe hartă, dai click și-ți ia banii. Iar cealaltă variantă e cu SMS, pe indicator e numărul la care trebuie să trimiți. Tarifele sunt de luni până vineri, la ora 6, în weekend nu sunt, e gratis. De aia am schimbat, că la vechiul regulament pe care l-ați votat în ianuarie s-a dat copy paste ca la piață, și am zis că nu putem să mergem și sâmbăta și duminica. Acest regulament e perfectibil, mai putem interveni pe parcurs. Am extins zona de taxare, care cred eu că e rezonabilă!”, a precizat primarul Borcean.

De aici s-a trecut la mărimea amenzilor, mai ales că vreo câțiva consilieri au simțit pe pielea lor ce înseamnă să nu-ți plătești parcarea când mergi, spre exemplu, la piață. Dom’ primar, mă prinde că n-am plătit parcarea, cât e amenda? Eu nu sunt de acord, plătesc iar 100 de lei, ca-n piață, pentru două minute. Pentru 2 lei, că nu plătești, să dai 100? Amendă 30 sau 50 de lei!”, au fost propunerile liberalului Puiu Paica, deși în regulamentul votat în ianuarie de acesta și ceilalți colegi consilieri nici măcar nu exista posibilitatea să plătești 100 de lei în 3 zile, amenda fiind direct între 500 și 1000 de lei. Fapt sesizat de primarul Borcean, potrivit căruia se poate merge în continuare pe vechiul regulament din ianuarie, exact cu aceste prevederi, dar am zis să mai încercăm să dregem niște lucruri”.

Ați început campania electorală!

Edilul le-a spus direct celor care acum sunt îngrijorați pentru cetățeni că ceea ce fac este doar o campanie de imagine: Ne trezim acum la ședință, că e camera video pe live și ne erijăm în marii apărători ai cetățenilor. Hai s-o spunem pe-a dreaptă, Bebe, tu ai făcut hotărîrea din ianuarie (fapt negat categoric de Pasere-n.r.), tu cu dl Juca. Și eu acum vin să o corectez, că nu putem să taxăm sâmbăta și duminica așa cum ai făcut tu. Atunci a fost bine. Amenzile erau aceleași, tu le-ai făcut la nivelul acesta. De ce nu faci amendamente sau proiect de hotărâre, că ești consilier local? Vreau 50 de lei, 30 de lei, supunem la vot, eu vrei să-ți fac? În ianuarie aproape același proiect a fost votat de voi, n-ați zis nimic, amenzile au fost aceleași ca și acum. Puteați să veniți azi cu amendamente, probabil că ar fi și trecut. Ai posibilitatea democratică să vii cu amendamente, nu să vociferăm aici fără rost.”

N-a rămas dator nici viceprimarul. „Nu e adevărat. Eu nu am spus nimic de amenzi. Am spus eu ceva de amenzi? […] Taxa de 100 de lei e o taxă băgată pe sub ușă de șefa de la Piață. Eu nu am ridicat problema banilor, ci cea a extinderii zonelor.”, a punctat Pasere.

Și pentru că acesta a pomenit-o pe șefa Pieței Gugulanilor, în sală a apărut Luminița Verdeș, care a spus cu subiect și predicat de ce acum se doresc niște amenzi la un nivel foarte mic. Ați început campania electorală, vreți să dați bine la cetățeni. Nu pândește nimeni la piață, toată lumea vine și zice <<domne, am stat 2 minute>>, nu e adevărat. Hai să vă spun de ce sunteți supărați pe acest tarif. Pentru că până acum ați fost învățați să vă rezolvați problemele. Și dintre consilieri au fost sancționați cu tariful majorat, conform HCL-ului aprobat de dumneavoastră. Această aplicație nu mai merge cu relații, intervenții, telefoane, neamuri. Ai greșit, plătești!”, a fost intervenția lui Verdeș, care a stârnit murmure de nemulțumire mai ales dinspre aripa liberală.

La vot, proiectul nu a trecut, după ce alianța de conjunctură PNL-PRO România-USR s-a abținut, așa că în vigoare, cel puțin teoretic, este un regulament în care taxarea pe parcările din oraș se face și sâmbăta și duminica, iar amenzile sunt între 500 și 1.000 de lei. Facem vineri o ședință, venim noi cu proiect!”, a spus viceprimarul Pasere, fără să știe că un nou proiect înseamnă alte 30 de zile de dezbatere publică. Nu mai faceți altul, veniți cu amendamente la acesta, ca să nu mai așteptăm atât.”, a replicat primarul Felix Borcean, punând, deocamdată, punct divergențelor. Problema s-ar putea rezolva chiar în prima zi a săptămânii viitoare, într-o nouă ședință de îndată.

JCS-R.M.