Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – La conferința de presă susținută vineri, 28 noiembrie, managerul Teatrului de Vest Reșița, Florin Ionescu, a anunțat ultima premieră din acest an calendaristic, comedia „Ce să dai, daca n-ai?“, inspirată din textul lui Dario Fo, în regia lui Daniel Bucur!

Spectacolul va avea premiera sâmbătă seara (29 noiembrie) și este deja sold-out de peste o săptămână, fapt care a determinat programarea unei noi reprezentații pe 14 decembrie. Florin Ionescu a subliniat că această producție închide anul teatral „pe ton optimist“, fiind o comedie „extraordinar de bună“, dar și o oglindă a problemelor sociale actuale.

Regizorul Daniel Bucur a explicat că textul a fost adaptat „spre România“, fără a-i modifica esența, pentru a reflecta situațiile prezentului, precum scumpirile, pierderea locurilor de muncă și presiunea economică asupra oamenilor de rând. „E o farsă socială, cu accente absurde, dar profund ancorată în realitate. Ne dorim să oferim publicului nu doar divertisment, ci și un punct de reflecție.“, a precizat acesta.

Spectacolul prezintă povestea a doi muncitori care își pierd locurile de muncă odată cu închiderea fabricii, în timp ce soțiile lor încearcă să facă față scumpirilor și situațiilor-limită ale vieții cotidiene. Deși comedia evită să dezvăluie întreaga intrigă, regizorul a confirmat că acțiunea se desfășoară „acasă“, într-un cadru familiar publicului.

După premieră, trupa teatrului va pleca într-un turneu la Oravița, cu „Cina de adio“ și noua producție, eveniment inclus în programul Zilelor Orașului Oravița. Tot în decembrie, între 6 și 13, va avea loc ediția a VIII-a a festivalului „Lumea poveștilor“, reluat după suspendarea temporară cauzată de Ordonanța 52, din care teatrele au fost în cele din urmă exceptate. Festivalul va debuta pe 6 decembrie, ora 18, în Centrul Civic, cu un concert al trupei Colorici, realizat în parteneriat cu Primăria Reșița. Programul include spectacole pentru copii din Deva, Petroșani, Târgu Jiu, Râmnicu Vâlcea, Brăila și Arad. Managerul teatrului a confirmat că succesul spectacolelor recente a dus la vânzări rapide ale biletelor, iar interesul publicului continuă să crească. „Ne bucură fiecare sold-out. Am reprogramat reprezentația din 14 decembrie pentru că turneul la Târgu Jiu a fost amânat, iar cererea pentru spectacol este mare.“, a precizat Ionescu.

Înainte de vacanța de Crăciun, teatrul va începe lucrul la o nouă producție, pe un text de Duncan Macmillan, în regia lui Horia Suru, în premieră națională, echipa artistică fiind aceeași care a realizat spectacolul „Sub apă“. La final, managerul a mulțumit echipei tehnice și artistice. Teatrul de Vest îi așteaptă pe spectatori atât la premieră, cât și la reprezentația suplimentară din 14 decembrie.

JCS-Denis Dutca

Adaugă comentariu