Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Nu avem marmote, dar cota de recoltă pentru şacalii nedoriţi este de 133 de exemplare. Prin Ordinul nr. 951/2016 au fost aprobate cotele de recoltă pentru unele specii de faună de interes cinegetic, la care vânarea este permisă, pentru vânătoare, până în 14 mai 2017.

„Cotele de recoltă se realizează pentru fiecare specie şi pentru fiecare fond cinegetic de către gestionarii acestora, cu respectarea reglementărilor în vigoare în domeniul vânătorii, referitoare la autorizarea, organizarea şi practicarea vânătorii, urmărindu-se conservarea biodiversităţii faunei cinegetice şi păstrarea echilibrului ecologic“ precizează Ministerul Mediului. Potrivit actelor normative în vigoare, cu respectarea cotelor de recoltă, fiecare vânător înscris în autorizaţia de vânătoare poate recolta într-o zi maximum 50 de exemplare din specia ciocârlie, maximum 50 exemplare din specia prepeliţă şi maximum 15 exemplare pentru fiecare dintre speciile de păsări regăsite cu precădere în zone mlăştinoase.

În Caraş-Severin, în ceea ce priveşte cervidele – cerb comun, cerb lopătar şi capră neagră – din prima specie (cerb comun), vânătorii pot recolta 25 de exemplare în total – cinci trofee, nouă pentru selecţie şi 11 femele tineret. La cerb lopătar, sunt trei exemplare ce pot fi vânate – două pentru trofeu şi unul pentru selecţie, iar la capră neagră au fost aprobate pentru vânătoare şase exemplare, dintre care patru masculi. Pentru diminuarea efectelor negative pe care speciile de pradă le au asupra efectivelor de căprior, iepure, fazan şi potârniche, gestionarii fondurilor cinegetice vor organiza şi vor desfăşura lunar, în perioada legală de vânare, acţiuni având ca scop realizarea integrală a cotelor de recoltă aprobate pentru speciile vulpe, şacal, cioară grivă şi coţofană, precum şi combaterea câinilor hoinari şi a pisicilor sălbăticite.

Anexa ordinului amintit arată şi cotele de recoltă aprobate la alte specii – marmotă, viezure, vulpe, câine enot, şacal, jder de copac, jder de piatră, dihor, nevăstuică, hermelină şi bizam (acolo unde acestea există). În Caraş-Severin, pentru că marmotă nu avem, sunt pe listele vânătorilor 142 de viezuri, 1.165 de vulpi, 133 de şacali (ceea ce înseamnă că numărul acestora a crescut îngrijorător), 72 de jderi de copac şi 63 de jderi de piatră, 57 de dihori şi 51 de nevăstuici.