REŞIŢA – O lună ne mai desparte de sărbătorile de iarnă, iar proprietarii de pensiuni şi hotelierii sunt pregătiţi să-şi primească oaspeţii, aşa cum se cuvine.
Dacă nu v-aţi hotărât încă ce veţi face de Crăciun şi Anul Nou, e bine să vă grăbiţi totuşi, căci multe din locurile de cazare sunt deja ocupate. De exemplu, pentru Revelion au mai rămas puţine camere neocupate pe Semenic şi Muntele Mic.
„Gradul de ocupare al pensiunii noastre pentru sfârşitul acestui an este de 100%. Mai avem camere libere doar pentru Crăciun, deoarece se ştie că această sărbătoare este petrecută de majoritatea românilor acasă, în sânul familiei. Pachetul de Revelion, pentru perioada 29 decembrie 2013 – 2 ianuarie 2014, este de 1.000 de lei de persoană, iar tariful cuprinde toate mesele din zi, plus masa festivă şi băuturile din noaptea de Revelion. Pentru copiii cu vârste de până în şapte ani, părinţii nu plătesc nimic, în timp ce pentru cei cu vârste cuprinse între 7 şi 16 ani, preţul pachetului este de 500 de lei”, ne-a declarat Flavius Stoichescu, administratorul unei pensiuni de pe Muntele Mic.
Alţi proprietari de pensiuni au, în schimb, tarife fixe pe camere, în intervalul cuprins între 15 decembrie 2013 şi 15 martie 2014, fără a organiza programe speciale de sărbători. De exemplu, preţul unei camere duble costă 120 de lei în weekend şi 100 de lei, în cursul săptămânii, de luni până vineri dimineaţa. Dacă alegeţi să veniţi în grup la munte (maximum zece persoane), atunci veţi primi şi un discount de 10% la cazare. „De Revelion este totul ocupat. Am camere libere doar pentru Crăciun“, ne spune Gheorghe Valuşescu, proprietarul unei pensiuni de pe Muntele Mic, care a închiriat întreaga cabană unui grup de 30 de persoane.
Tarife asemănătoare, sau chiar mai mici, sunt practicate şi de proprietarii de pensiuni de la poalele muntelui Semenic. Aici, pentru perioada 24 – 26 decembrie, preţul unui pachet de două nopţi, cu cinci mese incluse, începe de la 250 de lei/persoană, şi poate ajunge la 300 de lei, pentru familiile care-şi doresc să închirieze un apartament. Din meniul de sărbători pregătit de gazde nu lipsesc bucatele tradiţionale, aşa că dacă vă veţi decide să petreceţi Crăciunul la poalele Semenicului nu veţi duce dorul preparatelor culinare româneşti. Dacă doriţi să urcaţi până pe muntele Semenic, e posibil să mai găsiţi ceva locuri libere pentru Crăciun, însă nu şi pentru Revelion.
„Mai avem camere libere pentru Crăciun, însă întreaga vilă este ocupată pentru noaptea dintre ani. Tariful stabilit pentru intervalul 31 decembrie 2013 – 2 ianuarie 2014 este de 500 de lei de persoană, iar pentru copii de 350 de lei”, ne-a declarat Florin Tudor, administratorul unei vile de pe Semenic.
Preţul creşte odată cu numărul de zile petrecute la munte, astfel că pentru cinci nopţi de cazare, cu pensiune completă şi cină festivă de Revelion, un turist scoate din buzunar 1.000 de lei. Există însă şi tarife mai mici: 200 de lei/persoană pentru perioada 24 – 26 decembrie (trei zile, două nopţi ), cu pensiune completă, şi 290 de lei/persoană pentru 31 decembrie – 2 ianuarie (trei zile, două nopţi), cu masă festivă, open bar şi pensiune completă.
„Cred că acestea sunt preţurile corecte, şi poate tocmai de aceea toate cele 42 de locuri de cazare de care dispunem sunt ocupate atât de Crăciun, cât şi de Anul Nou. Sunt în acest business de cinci ani, şi tocmai pentru că nu este pensiunea mea, şi că am de plătit lunar o chire, prefer ca peniunea pe care o administrez să fie în permanenţă plină, şi nu goală. Aşa că las la preţ, şi, cred eu, ofer şi servicii de calitate: mâncare bună, camere încălzite şi curate”, ne-a declarat Adrian Şuhaida.
Roxana Bălan Nafiru