REŞIŢA – Cercetările continuă în cazul accidentului rutier produs luni, 22 august, prezentat în prima pagină a cotidianului Jurnal CS de marţi, 23 august, sub titlul „Microbuz cu nouă călători, lovit cu remorca“.
Potrivit celor de la ITM Caraş-Severin, microbuzul aparţine Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Aurora“ din Reşiţa şi asigura transportul cadrelor didactice cu rol de asistenţi la examenul naţional de Bacalaureat susţinut la Liceul Tehnologic Decebal din Caransebeş. Pe ruta de întoarcere, microbuzul a fost implicat într-un accident, fiind lovit de remorca unui TIR, în urma impactului şapte persoane ajungând la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa pentru investigaţii medicale.
„Două persoane – şoferul şi un cadru didactic – au rămas internate, iar celelalte au suferit politraumatisme uşoare, nefiind necesară internarea. (…) Fiind vorba de un accident colectiv, Inspectoratul Teritorial de Muncă din Caraş-Severin a demarat cercetările în vederea stabilirii caracterului evenimentului“, ne informează Mihaela Aga, purtătorul de cuvânt al instituţiei.
