„Sistemul a fost implementat şi este funcţional. De la data de 1 martie 2011 cetăţenii îşi vor putea ridica certificatul de cazier judiciar şi de la Poliţia Oraşului Oraviţa. Programul de lucru la cele două poliţii, Caransebeş respectiv Oraviţa va fi în fiecare zi de luni, marţi, miercuri şi joi între orele 9.00-11.00“, a precizat ag. Ancuţa Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin.
Toţi cei care au antecedente penale şi persoanele juridice îşi pot procura cazierul judiciar doar de la Serviciul Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţă Operativă din cadrul IPJ Caraş-Severin.
Pentru eliberarea cazierului judiciar, cererea se depune de către persoana fizică personal la unitatea de poliţie de la locul de naştere, domiciliu sau reşedinţă. Persoanele domiciliate în străinătate pot solicita eliberarea certificatului de cazier judiciar prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României. Mai multe informaţii se pot obţine la numărul de telefon 0255/ 502245 sau la sediul din Reşiţa, B-dul A.I.Cuza, nr. 40.
