REȘIȚA – Întotdeauna primăvara m-a făcut să îmi doresc, mai mult decât de obicei, să trec printre zâmbetele oamenilor şi să ignor veşnicele lor nemulţumiri. Primăvara nu este doar a naturii, ci şi a sufletului. Aşa a fost mereu, doar că noi uităm că bucuria vine din lucrurile simple!
Îţi dă starea aia de bucurie că exişti, că respiri, că simţi şi îţi dă puterea de a mulţumi pentru toate astea. Cred că tuturor ne-a fost dor de soare şi verde, de dimineţi pictate în mănunchiuri de raze. Miroase a primăvară. Nu umblăm încă în tricouri, dar de câteva zile putem purta soare în păr. Trăirile, amintirile, expresiile de pe chipurile celor din jur sunt altfel. Parcă ne amintim să respirăm mai intens, să privim mai atent, să ne dorim să fim mai frumoşi. Din felul în care păsărelele învaţă să cânte sau din modul în care îşi trăiesc ghioceii gingăşia putem învăţa să lăsăm viaţa să înflorească în noi. De fapt, asta înseamnă primăvara. Să vedem viaţa în noi şi în cei din jur, pentru că ei sunt cei care vin şi pleacă, cei care ne umplu viaţa noastră o clipă, o oră, o zi, o viaţă. Să vedem viaţa în ochii celor dragi, în mâinile strânse a doi îndrăgostiţi, pe chipul bătrânei ce vinde bucheţele de toporaşi, în glasurile copiilor care ies de la şcoală, în agitaţia medicilor, în chipul obosit al omului ce iese de la muncă. Este aşa interesant să vedem viaţă în îndemânarea celui care te serveşte într-un local sau la casa de marcat, în lacrimile ce spală un chip străin, în bătrânii ce se grăbesc să ocupe un loc în autobuz, în efortul celor care scriu cărţi, în râsetele zgomotoase ale adolescenţilor, chiar şi în răutatea celor mereu nemulţumiţi, în rugăciunile din biserici, în îngăduinţa celui care te ajută, în apăsarea celui care mătură strada, în cerul ce se joacă cu seninul şi norii, în copacii încă dezveliţi. În oameni, în natură, în secundele ce nu se opresc deloc.
Primăvara se închide în flori, în triluri, în senin, tu ia-le pe toate şi deschide-le în suflet. Paler spunea că „existăm nu pentru a pălăvrăgi despre absurditatea lumii, ci pentru a ne da o justificare. Şi uneori e de ajuns duioşia unui cer de primăvară ca să ne reamintească acest lucru.“
Şi tot acum, în martie, ar trebui să ne uităm în propriii ochi şi să măsurăm primăvara din noi. Există dacă avem puterea să zburăm spre orice vis, indiferent de vântul de afară sau de realitatea dură din jur. Să înflorim puţin în noi, chiar dacă obosim repede sau ne plictisim fără sens. Să ne măsurăm şi aripile din suflet, chiar dacă ni le rotunjim la prima piedică sau ni le ciopârţesc alţii. Să atingem răsărituri, şi apusuri, cuvinte rostite, tăceri sau crâmpeie de gânduri ce nu au fost auzite. Să acceptăm că existenţa este bucurie şi durere, zâmbet şi lacrimă şi să păstrăm lângă noi pe cei care, de multe ori, ştiu să ne deseneze zâmbete pe chip. Să arhivăm amintiri şi să lăsăm emoţiile să ne facă altele mai intense, mai colorate.
Cam aşa văd eu primăvara: simplitate, frumos şi viaţă. Şi puterea de a mulţumi pentru ele. Iar dacă ai uitat să cauţi primăvara din tine, ai timp. Azi, mâine, cât trăieşti. Caut-o!
JCS-Nina Curița
