CARAȘ-SEVERIN – Oficialul crede că trebuie regândit rolul Consiliului Județean în ecosistemul instituțional, președintele urmând să dea dovadă de respect și deschidere spre colaborare!
E plină politica de trepăduși care au lucrat toată viața la stat. Oameni pe care dacă îi iei din mediul lor natural și îi arunci în jungla privată, n-ar rezista o lună.
ORAVIȚA. În vederea remedierii unei avarii apărute spontan pe str. Andrei Șaguna, suntem nevoiți să sistăm furnizarea apei potabile astăzi, 14.05.2024, între orele 09:00-15:00. Vor fi afectați toți consumatorii de pe str. Andrei Șaguna, str. Eftimie Murgu.
ADVERTORIAL. Pe fondul analizei efectuate de către conducerea societății cu privire la situația locurilor vacante și necesitatea ocupării acestora, Directorul General al SC AQUACARAȘ SA emite în data de 10.05.2024 Decizia cu nr. 306 din 10.05.2024.
CARAȘ-SEVERIN – Primul nostru invitat este deputatul Silviu Hurduzeu, președintele PSD Caraș-Severin. Este un om împlinit? Ce notă îşi dă ca politician? Cât de provocator este pentru un inginer să fie secretar de stat, prefect, președinte de Consiliu Județean, parlamentar? De ce ar lăsa fotoliul cald de parlamentar pentru cel de șef al județului? Sunt doar câteva dintre întrebările ale căror răspunsuri le veți afla azi de la Silviu Hurduzeu, de la ora 17, în dialogul cu Nina Curiţa!
ADVERTORIAL. Compania din Cupertino este numărul 1 în ceea ce privește plasarea de produse în producțiile cinematografice pentru cinema, dar și pentru serviciile de streaming.
ORAVIȚA. D.G.R.F.P. Timişoara, prin intermediul A.J.F.P. Caraş-Severin, respectiv S.F.O. Oravița, organizează în data de 23.05.2024, ora 12.00, în jud. Caraş-Severin, localitatea Oravița, str. Emanoil – Gojdu nr. 43-45, licitaţia următoarelor bunuri imobile proprietate a debitorului CASA VERDE VALMARK SRL, conform Anunţului de vânzare nr. 914/ 24.04.2024 – al doilea termen de licitaţie.
