REȘIȚA – Un incendiu a izbucnit astăzi, în jurul orei 15:30, la Spitalul Județean de Urgență din Reșița, în zona unui salon unde se efectuau lucrări pentru montarea noului aparat RMN. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Caraș-Severin, focul a pornit în urma unui scurtcircuit electric, iar încăperea a fost imediat umplută cu fum dens!
REȘIȚA – Aceasta, după ce i-au fost semnalate din nou probleme vizând întreținerea și mentenanța acestora!
OȚELU ROȘU – Alimentele furate au fost găsite în scurt timp în portbagajul unor hunedoreni, care încă erau în orașul de pe Valea Bistrei!
REȘIȚA – Municipiul primește o nouă recunoaștere internațională pentru direcția pe care și-a asumat-o în lupta pentru un viitor sustenabil!
CARANSEBEȘ – Noul transport public electric din Caransebeș a fost ieri în atenția consilierilor locali, după ce pe ordinea de zi s-au aflat mai multe proiecte privind societatea InterTrans, urmașa Transal Urbis pe parte de transport!
CARAȘ-SEVERIN – În primele șase luni ale acestui an au fost terminate 23 de locuințe, cu 98 mai puțin decât în aceeași perioadă din 2024!
CARAȘ-SEVERIN – Cu patru muncitori – agenți hidrotehnici, filiala județeană ANIF asigură întreținerea și paza unui patrimoniu de 72.571 hectare!
CARAȘ-SEVERIN – Echipamente medicale moderne au fost achiziționate din banii județului, pentru Spitalul Județean de Urgență Reșița. Vorbim despre aparatură menită să îmbunătățească actul medical, în valoare de aproximativ 300.000 de lei, care au fost cumpărate de Consiliul Județean, pentru SJUR, și care intră în dotarea secțiilor de Urologie și Oftalmologie!
CARAȘ-SEVERIN – Loturile din județ ale liniei feroviare Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș, parte a Coridorului Orient/Est-Mediteranean vor fi reabilitate încă în acest deceniu!
ORAVIȚA – Oravița se pregătește să trăiască unul dintre cele mai ample și vibrante evenimente din ultimii ani. În perioada 5–7 decembrie, Centrul Vechi va deveni scena unui festival al comunității: muzică, teatru, reconstituiri istorice, spectacole de foc, activități pentru copii, momente artistice și întâlniri emoționante cu oameni și povești care definesc orașul!
