CARAȘ-SEVERIN – Afirmația aparține deputatului Romulus-Marius Damian, care aduce mai multe critici referitoare la sistemul de învățământ din țară!
CARAŞ-SEVERIN – În această seară, pe tronsonul de drum dintre cele două localităţi de pe Clisură a avut loc un accident între trei autoturisme. La faţa locului au intervenit pompierii din Moldova Nouă şi echipaje ale Poliţiei şi Ambulanţei. O persoană a fost încarcerată, iar una dintre victime are fractură de femur! Cauzele accidentului nu se cunosc încă!
REŞIŢA – Două străzi reșițene din zona Universalul Vechi sunt cu un pas mai aproape de reabilitare. Costurile lucrărilor pentru străzile Someşului şi Mihai Viteazu se ridică la peste 11 milioane de lei!
ARMENIŞ – O ultimă acţiune a celor de la Asociaţia Acasă în Banat din acest an va fi în localitatea Feneş, comuna Armeniş, unde moara de apă va fi refăcută cu ajutorul voluntarilor!
REȘIȚA – Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița au demarat cercetările pentru ucidere din culpă, după ce îndrăgitul artist a murit sâmbătă la Spitalul Județean de Urgență Reșița (SJUR), unde fusese adus în stare gravă de la Clinica Nera!
CARANSEBEŞ – Cam atât e dispusă să dea Primăria Caransebeș pentru a cumpăra un patinoar cu această suprafață, ca să nu-l mai închirieze în fiecare iarnă!
CARAŞ-SEVERIN – Prefectul județului Caraș-Severin, Cristian Gâfu, a efectuat săptămâna precedentă deplasări în teren pentru a verifica bazele de deszăpezire, gestionate de Secţia Drumuri Naţionale Caransebeş!
CARAŞ-SEVERIN – Renunţarea la reabilitarea celor trei staţionare din Reşiţa încă nu este digerată complet, iar pe reţelele de socializare comentariile curg, mulţi cărăşeni spunând că preşedintele Consiliului Județean nu a avut argumente solide în acest sens!
REȘIȚA – Asta în cazul în care nu vor merge până în data de 15 noiembrie pentru a reînnoi contractele cu AquaCaraş!
FOROTIC – Alimentare cu apă, canalizare menajeră și asfaltare drumuri, proiecte în valoare de circa 40.000.000 lei sunt investiții de care ar putea beneficia comuna Forotic în anii următori, prin programul de finanțare care promite multe!
