CARAȘ-SEVERIN – Parlamentarul cărășean a făcut mai multe precizări referitoare la bugetul de stat pentru anul următor!
CARAȘ-SEVERIN – Alocarea acestei sume către judeţul nostru reprezintă, potrivit preşedintelui Romeo Dunca, o reuşită a negocierilor purtate între cele patru judeţe din Regiunea Vest!
CARAŞ-SEVERIN – Şantaj, abuz în serviciu, trafic de influenţă, delapidare sunt doar câteva dintre infracţiunile de care sunt suspectaţi membrii unui grup infracţional din Caraş-Severin!
REȘIȚA – Mai puțină tehnologie și mai multă mișcare, ieșiți din zona de confort și fiți responsabili! În puține cuvinte, așa putem defini stilul de viață sănătos pe care Cristina Galescu și Raul Cojocaru l-au deprins de la alți împătimiți ai muntelui și mișcării și pe care, la rândul lor, vor să-l transmită și altora!
BĂILE HERCULANE – Autorităţile locale din Băile Herculane s-au întâlnit cu experţii de la Ministerul Culturii pentru ultimele detalii tehnice din proiectul pentru consolidarea şi restaurarea Vilei Elisabeta!
REȘIȚA – „David și Goliat”, o lucrare-miracol asemenea unei povești frumoase devenită realitate!
CARAȘ-SEVERIN – Afirmația aparține deputatului Romulus-Marius Damian, care pledează pentru revenirea la normalitate și pentru consolidarea sistemelor de învățământ și de sănătate, pentru a fi posibilă oferirea unui grad crescut de siguranță!
CARAȘ-SEVERIN – La sfârșitul lui noiembrie ar fi trebuit să avem un câștigător pentru studiul de fezabilitate al drumului atât de mult promis cărășenilor în campaniile electorale din ultimii ani. Din păcate, Compania Națională a Infrastructurii Rutiere nu s-a putut opri asupra vreunuia din cei cinci ofertanți, așa că a amânat până la finalul acestui an desemnarea unui câștigător!
CARAȘ- SEVERIN – Dumitru Rujan pune mai multe întrebări referitoare la situația drumului DN 6!
REȘIȚA – Ideile, principalul motor pentru a schimba comunități și destine, în opinia primarului Reșiței!
