CARANSEBEȘ – Omul de afaceri care vrea să dezvolte Aeroportul Caransebeș se referă la cele două proiecte depuse la Ministerul Transporturilor (MT), aflate în evaluare și pentru care așteaptă aprobare în foarte scurt timp!
CARAȘ-SEVERIN – Operatorul de apă al județului continuă dotările cu echipamente operaționale de ultimă generație. Tocmai a fost semnat un nou contract de furnizare de echipamente, în urma derulării procedurii de licitație ce a fost finalizată luna trecută!
REȘIȚA – Este titlul cărții pe care prof. Carmen Șulți a lansat-o în mijlocul prietenilor, în cadrul unui eveniment găzduit de Liceul Teologic Baptist, cu prilejul Zilei Naționale a Lecturii!
REȘIȚA – Aproape 13 milioane de lei au fost investiți în reabilitarea unității de învățământ din Reșița. Investiția a fost finanțată din fonduri europene prin REGIO – Programul Operațional Regional 2014-2020!
REȘIȚA – 30 martie, ziua marii finale pentru premiile de 2.500 de euro, respectiv 7.500 de euro. Ne referim la programul educațional gratuit, creat și inițiat în luna ianuarie de Cristian Onețiu!
CARANSEBEȘ – Deschis deja, ca să prindă comercianții și Ziua Îndrăgostiților, târgul a venit în acest an cu prețuri mai mari pentru închirierea căsuțelor și amplasamentelor pentru corturi și măsuțe. Prețuri aprobate recent în consiliul local, nu fără discuții!
CARAŞ-SEVERIN – De curând, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ciprian Măceşanu, edilul din Ticvaniu Mare, a semnat contractele de finanţare pentru două aşezăminte culturale din comună, finanţările fiind asigurate prin intermediul PNRR, Componenta 10-Fondul Local!
REȘIȚA – Primăria face publică lista imobilelor care pot avea de suferit în caz de cutremur. În risc seismic I și II sunt doar două clădiri, însă niciuna nu este clădire de locuințe. Celelalte se află în risc seismic III, IV și V, fiind vorba despre blocuri de locuințe și instituții de învățământ!
CARANSEBEŞ – E întrebarea pe care o pun tot mai mulți caransebeșeni, în condițiile în care clădirea istorică a devenit un real pericol public, iar proprietarii, atunci când se știe cine sunt, par depășiți de situație!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit Poliției județului, cele mai multe apeluri pe zi, la 112, au fost efectuate în zilele de sâmbătă, iar orele critice sunt duminică, în intervalul 19.00-20.00, și vineri, între orele 21.00 și 22.00!
