REȘIȚA – Nu e vreo greșeală în exprimarea de mai sus, întrucât nu ne referim la spații verzi, cum s-ar putea crede, ci la noi stații de încărcare pentru vehicule electrice, pe care primăria le vrea amenajate în oraș în perioada următoare!
CIUCHICI – Două lucrări sunt în execuție la Ciuchici, dar primăria luptă pe mai multe fronturi pentru noi proiecte. În execuție sunt construcția celor două poduri noi peste pârâul Vicinic din Ciuchici, respectiv modernizarea, reabilitarea și dotarea căminului cultural din Macoviște!
MARGA – Despre jucăriile muzicale care mai de care mai ciudate ale maestrului Dumitru Jompan, aflate în Vila „Lia” de la Marga, am mai scris. Muzeul de artă în miniatură mai adăposteşte însă o expoziţie, la fel de frumoasă – păpuşile doamnei Aurelia, care împodobesc un perete al „încăperii cu comori” ale soţilor Jompan!
REȘIȚA – 20.314 mp vor fi lotizați în 29 de parcele care vor fi atribuite tinerilor sau licitate în vederea construirii de locuințe cu nivel mic de înălțime. Este unul dintre proiectele aprobate în ședința de consiliu local de ieri, prin care autoritățile vin în sprijinul cetățenilor care vor să ridice case!
BOLVAȘNIȚA – Cultura și agricultura locului sunt obiectivele momentului la Primăria Bolvașnița!
REŞIŢA – Anul acesta, Primăria Reşiţa a bugetat sumele necesare pentru modernizarea străzilor Caen, Gheorghe Șincai, Codrului, C.P. Ioan Poptelecan!
BOCȘA – Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat temporar, miercuri, 29 martie, între orele 9 și 15, pe șase străzi din orașul Bocșa: Sadovei, Aleea Trandafirilor, Victoriei, Semenicului, 1 Mai și Republicii!
CARAŞ-SEVERIN – 1 aprilie e data (probabilă) la care se va redeschide circulaţia rutieră în zona Berzasca!
CARANSEBEȘ – Aeroportul Caransebeș SA a scos la licitație pe SEAP proiectarea și execuția lucrărilor pentru obiectivul „Reabilitare si modernizare a Aeroportului Banat-Caransebeș”!
ILOVA – Un accident s-a produs între un autoturism și un camion, pe DN 6, la intersecția cu Ilova, fiind raportat la 112!
