EFTIMIE MURGU – Zeci de turiști au răspuns în weekend invitației celor de la Asociația Acasă în Banat și au venit la Rudăria pentru a gusta din bucatele locului, dar și pentru a admira morile incluse în patrimoniul UNESCO!
REȘIȚA – Cu îndemnul lăsat posterității de Corneliu Baba s-a încheiat expoziția dedicată marelui artist. Îndemn pe care, pe 16 iulie 1996, îl nota ca pe-un testament în jurnalul pe care l-a ținut timp de 50 de ani și care s-a tipărit în patru volume!
CARANSEBEȘ – Este isprava oprită la timp a unui bărbat de 32 de ani din Oțelu Roșu, suferind din dragoste, care a vrut să-și pună capăt suferinței după ce ar fi fost părăsit de concubină, cu vreo lună în urmă!
REŞIŢA – E vorba despre circulaţia de pe sensul de mers Piaţa Republicii (Muncitoresc) – Şcoala de Beton!
REȘIȚA – „Petrecerea” are loc la Teatrul de Vest, unde sâmbătă și duminică, de la ora 19, se joacă noua premieră pusă în scenă de regizorul francez Richard Navarro. „Dracula la pensie” îi aduce în fața publicului pe Robert Danci și Claudiu Gabor, care se dublează în rolul principal, alături de Cezara Crețu și Ioana Dobrea!
REŞIŢA – De vineri e oficial: Primăria Reşiţa s-a înscris în Programul privind casarea autovehiculelor uzate, iniţiat de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), solicitând finanţare pentru casarea a 500 de autoturisme!
CARAȘ-SEVERIN – Polițiștii au pus în aplicare trei mandate de executare a pedepsei, două dintre ele pentru tâlhărie calificată, unul pentru conducere fără permis a unui autovehicul neînmatriculat!
CARAȘ-SEVERIN – Calendarul apelurilor de proiecte din cadrul Programului Regional Vest 2021-2027 va fi modificat. În consecinţă, lansarea primelor apeluri de proiecte va fi şi ea decalată, informează Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest!
REȘIȚA – A treia ediție a festivalului are loc între 16 și 24 iunie. Va fi deschis de Teatrul de Vest!
REŞIŢA – „Identităţi fragile“ – o expoziţie retrospectivă, participativă, interactivă şi introspectivă!
