Caraş-Severin, Romania
Rubrica

Ştirile judeţului Caraş-Severin

Rubrica

CARAȘ-SEVERIN – Pentru această perioadă, Administrația Parcului Național Semenic-Cheile Carașului a anunțat un program special de vizitare a Peșterii Comarnic! Având în vedere această minivacanță, până pe data de 6 mai inclusiv, Peștera Comarnic este deschisă în fiecare zi, cu condiția respectării programului de vizitare!

CARANSEBEȘ – Până la urmă, cei de la Compania Națională de Investiții (CNI) s-au decis și au emis ordinul de începere a lucrărilor la bazinul care va fi construit în Caransebeș, în incinta ștrandului din Teiuș. Anunțul l-a făcut chiar primarul Felix Borcean, care aștepta de ceva vreme ca firma din București care a câștigat contractul de 20 de milioane de lei, în urma licitației CNI, să demareze lucrările!

CARAȘ-SEVERIN – Ministerul Mediului a emis săptămâna trecută acordurile de mediu pentru amplasarea a 85 de turbine de vânt! Durata prezumată a lucrărilor de construire a celor patru parcuri eoliene (Potoc 1, 2, 3 și 4) este de 36 de luni, turbinele urmând a fi amplasate pe teritoriul administrativ al comunelor Berliște, Ciuchici, Ciclova Română, Naidăș, Răcășdia, Sasca Montană și Vrani!

TIROL – Bărbatul, dispărut de acasă, a fost găsit umblând dezorientat pe dealuri, prin soare, aproape dezhidratat. Tatăl a fost cel care a anunțat, la 112, faptul că fiul său, cu probleme medicale, a plecat de acasă, din comuna timișeană Ferendia, încă de luni după-amiază, fiind posibil să fie prin zona comunei Fizeș, din județul nostru!