REȘIȚA – Apreciind măsurile anunțate de președintele Senatului, primarul Reșiței consideră că ele reprezintă ceea ce majoritatea cetățenilor își doresc de la liderii politici!
CARAȘ-SEVERIN – Un moment de speranță și un pas înainte pentru județ! Asta a declarat Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, odată cu anunțul de finalizare a unui proiect de anvergură care promite să revoluționeze infrastructura de apă și canal din județ. AquaCaraș primește utilaje moderne pentru servicii la standarde europene!
REȘIȚA – Pompierii militari reșițeni au avut de stins preparatele puse la afumat în anexa unei gospodării din municipiul de pe Bârzava!
CARANSEBEȘ – E calculul pe care primarul Caransebeșului l-a făcut cu cei din administrația locală, banii urmând a fi folosiți pentru sport și refacerea unor străzi!
Zilele trecute, cu sufletul la gură, întreaga planetă a asistat la înscăunarea lui Portocaliu Împărat pe tronul celei mai puternice, mai drepte și mai viteze națiuni (și nu, nu e vorba de dacii descriși de Herodot).
REŞIŢA – Mai exact, 75.965.949 de lei, printr-un proiect ce include asigurarea serviciilor de alimentare cu apă potabilă, canalizare menajeră și crearea unei piste pentru bicicliști în zonă!
REŞIŢA – În cadrul recentei ședințe de îndată, Consiliul Local al Municipiului Reșița a aprobat încheierea unui acord de colaborare între Primărie și unitățile de învățământ din oraș pentru desfășurarea unor cursuri gratuite de inițiere în înot, dedicate elevilor din clasa I și clasele pregătitoare!
REȘIȚA – Sindicatul Reșița 1771 avertizează că asimilarea uzinei productive cu aparatul bugetar poate genera un blocaj cu efect asupra siguranței energetice a României!
CARANSEBEȘ – Pompierii militari din Caransebeș au intervenit miercuri după-amiază pentru a îndepărta elemente care stăteau să cadă din partea superioară a clădirii fostei Comunități de Avere de lângă Parcul Dragalina. A fost nevoie de autoscara cu care pompierii au urcat la înalțime pentru a pune, cât de cât, în siguranță ceea ce a mai rămas din clădirea monument istoric cu proprietar privat de negăsit!
BĂILE HERCULANE – Pompierii militari cărășeni au intervenit și marți la încă un incendiu de vegetație uscată produs pe raza stațiunii!
