CARAȘ-SEVERIN – Peste tot sunt oameni, cuvinte, gânduri. Toţi aşteptăm Sărbătorile. Doar grijile, stările sufleteşti şi realităţile diferă. Nici grijile de azi, nici incertitudinea de mâine nu trebuie să ne umbrească sărbătorile. Gândiţi-vă la steaua care vesteşte înnobilarea sufletelor noastre şi nu lăsaţi pe nimeni şi nimic să vă fure bucuria Crăciunului!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit acestuia, bilanțul celui de-al treilea an în care s-a aflat la conducerea Instituției Prefectului este unul pozitiv!
REŞIŢA – Tramvaiul a revenit oficial pe străzile Reșiței, iar debutul său a atras interesul a mii de locuitori. Laurențiu Stanciu, directorul general al Transport Urban Reșița (TUR), a oferit detalii despre primele zile de funcționare și despre modul în care cetățenii se adaptează la noul mijloc de transport!
MUNTELE MIC – Cristi Dunca, directorul general al weSki, a declarat că sezonul de schi de pe munte a început în forță anul acesta, cu un număr mai mare de turiști și condiții favorabile!
CARAȘ-SEVERIN – Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin avertizează asupra condițiilor meteorologice extreme care vor afecta zona montană a județului în perioada 23 decembrie, ora 20:00 – 25 decembrie, ora 10:00!
VEST – Asta e concluzia celei de-a X-a ediții a Galei Premiilor Lugojene, derulată sub genericul „Lugojeni cu care România se mândrește“!
CARAŞ-SEVERIN – După recepţia finală a lucrărilor la Barajul Oraviţa Mică din toamna aceasta, Apele Române Banat anunţă alte investiţii de amploare în 2025 pe râurile din Caraş-Severin!
CARANSEBEȘ – Firma timișoreană care a câștigat contractul lucrează în aceste zile la autobaza pentru cele patru autobuze electrice și pentru cele șase stații de încărcare ale mijloacelor de transport în comun!
OȚELU ROȘU – Activele lui au fost cumpărate în bloc de o firmă controlată de familia Umbrărescu, la o licitație cu un singur ofertant!
ANINA – O autoutilitară și o remorcă cu 23,12 metri cubi de lemne au fost confiscate de polițiști. Potrivit oamenilor legii, materialul lemnos era transportat fără documente legale, iar autoutilitara a fost indisponibilizată!