CARAȘ-SEVERIN – Din acești bani, fostul manager al Spitalului Județean primește o primă tranșă de 5%, însumând 9.220 de lei!
REȘIȚA – Dumitru Gorzo invită publicul joi, la ora 16:30, la cea de-a doua sa expoziție din această lună!
CARANSEBEȘ – Judecătoria Caransebeș a decis aseară arestarea preventivă a celor doi bărbați implicați în incidentul de acum câteva zile de la Cănicea, când au amenințat și împins un polițist!
BĂILE HERCULANE – Aventurate pe un bine-cunoscut traseu de drumeție, femeile s-au rătăcit pe un traseu montan din zona Băile Herculane, în direcția Crucea Albă, situată la 45 de minute de mers din stațiune și care permite o priveliște larg deschisă asupra orașului și chiar a Munților Cernei!
CARAȘ-SEVERIN – Instituția Prefectului așteaptă propuneri pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor din județ!
CARAȘ-SEVERIN – Consiliul Județean va garanta creditul de 60 de milioane de lei, reprezentând 30% din proiectul vizând domeniul schiabil Semenic, bani necesari pentru ducerea la bun sfârșit a investiției!
ROMÂNIA – E.ON Energie România a instalat, în primele șase luni ale acestui an, peste 2.270 de sisteme fotovoltaice pentru clienții rezidențiali, în creștere cu 13% față de aceeași perioadă a anului trecut, ritmul instalărilor ajungând la vârfuri de 40 pe zi, în ultima perioadă!
CARAȘ-SEVERIN – De la 1 septembrie, tariful anual al rovinietei pentru autoturisme crește de la 28 la 50 de euro (TVA inclus)!
CARAȘ-SEVERIN – În doar câteva săptămâni, o comunitate unită a reușit imposibilul. Campania umanitară pentru salvarea Adrianei, o fetiță de 12 ani din satul Măru, a strâns 1.000.000 de euro – suma necesară pentru tratamentul salvator!
CARAȘ-SEVERIN – Urmează propunerea de arestare preventivă. Vorbim despre cazul tânărului agent de la Secției 4 de Poliție Rurală Mehadia, care a fost agresat când încerca să conducă la spital, pentru recoltarea de probe biologice, un bărbat care conducea băut, fără permis, un ATV prin Cănicea!
