De o săptămână, mass-media românească parcă a înnebunit. Reportaje, deja obişnuitele „breaking news“, ştiri fierbinţi, interviuri, teorii, păreri, toate dedicate unui singur individ. Chiar şi vizita secretarului general al NATO a trecut aproape neobservată în valul de isterie provocat de faptul că „războinicul“ va vedea o vreme lumina filtrată printre gratii. Dar de ce este atât de fascinant Gigi Becali?
Pentru că a reuşit. A pornit de jos, un simplu cioban, şi a ajuns parlamentar, europarlamentar, patronul celei mai iubite echipe de fotbal din România şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din ţară. A fentat sistemul greoi, ineficient şi corupt, l-a învins cu propriile sale arme – linguşeala, minciuna, aroganţa.
Şi-a permis să râdă în nas oricui, a ignorat cu seninătate legile, iar acestea n-au avut puterea să-l atingă. S-a dat în spectacol ca nimeni altul şi a reuşit să iasă în evidenţă chiar şi în mizeria din politica românească. A ajuns astfel să aibă putere şi bani, două lucruri atât de fascinante. Şi mai ales i-a distrat pe români.
Au râs când îşi repara Maybach-ul cu ranga, s-au amuzat când plesnea sau înjura vreun ziarist, l-au înţeles când a luat legea în propriile mâini, le-au curs balele cu gândul la palat şi la banii pe care-i împărţea cu dărnicie, l-au votat şi l-au adorat. A devenit un model de viaţă pentru toţi „băieţii deştepţi“ şi şmecheraşii care visează să parvină cu orice preţ. Mioriticul Tony Montana care a ajuns în vârf, aşa cum merita.
Iar acum, brusca sa prăbuşire este de neînţeles. Cum rămâne cu toate relaţiile sale, toţi banii săi, toată influenţa şi tupeul său? De ce acest întreg sistem de „valori“, ce a funcţionat ireproşabil atâta timp şi l-a dus atât de departe, s-a dovedit deodată inutil? Singura explicaţie posibilă e că la mijloc a fost o „nedreptate“, ura sistemului împotriva celui care a reuşit. Dar nu este deloc vorba de vreo nedreptate, ci doar un avertisment că nu trăim în junglă.
Totuşi, dincolo de orice atitudine de aroganţă a lui, Becali trebuie apreciat pentru faptul că a ajutat mulţi oameni bolnavi, ceea ce nu prea fac mulţi dintre parveniţii noştri. Cunosc o persoană din judeţul nostru care a reuşit să facă o operaţie scumpă cu ajutorul lui. Poate sunt mai multe, din ţară sigur sunt destui bolnavi ajutaţi de el. Dar de la ajutorarea bolnavilor şi săracilor (până la urmă, o chestiune făcută pentru suflet) şi până la o transformare într-un aşa-zis Dumnezeu al românilor e drum lung…
Nina Curiţa