Caraş-Severin, Romania


REȘIȚA – Antrenorul echipei Metalul Reșița, Carol Gurgu, a avut câteva obiecții în privința deciziilor arbitrilor din meciul de la Râmnicu Vâlcea.

„Chiar dacă am pierdut cu 2-0, am avut un joc mai combinativ, cu mai multă încredere. Primul gol a venit după un corner executat greșit de Vlad și am fost surprinși pe contraatac. Al doilea a fost luat pe nesiguranța lui Kis, dar eu cred că nu a fost 11 metri. Arbitrul s-a grăbit să acorde 11 metri. În momentul în care jucătorul nostru s-a dus spre minge, jucătorul advers a lăsat piciorul jos și s-a agățat de Kis. Alte ocazii nu au fost, noi în schimb am avut mult mai multe ocazii, chiar am pus probleme mai ales în a doua repriză, chiar dacă am jucat în zece oameni, pentru că Naziri a fost eliminat. A fost o intrare care anunța un cartonaș galben, nicidecum unul roșu. Era o fază la mijlocul terenului, dar arbitrul a considerat că Naziri a intrat cu piciorul sus. După terminarea meciului, m-am uitat pe cameră să revăd faza respectivă și eu zic că nu era de eliminare, au spus și dintre oamenii gazdelor. Dar chiar și în zece oameni am jucat mult mai bine decât adversarii”, a spus antrenorul Carol Gurgu.

Tehnicianul formației reșițene a analizat prestația portarului Cristian Zimmermann, revenit între buturi după o perioadă de absență cauzată de o accidentare, arătându-se în același timp surprins de evoluția lui Chira, introdus în premieră pe postul de fundaș central: „Pentru Zimmermann a fost un pic mai greu, dar cred că o să-și intre în mână pe parcurs. Trebuie să le dăm șanse tuturor să joace. O să vină și Knezevic. Mi-aș dori să fiu inspirat și să aleg la ora jocului cel mai bun portar dintre cei aflați în lot. Knezevic încă nu este refăcut, dar sper ca într-o săptămână-două să se pună și el pe picioare și să fie o concurență mult mai mare pentru postul de portar. În schimb, o surpriză mare am avut în privința lui Chira, pe care l-am folosit ca fundaș central și el a jucat bine, ținând cont că n-a mai evoluat pe acest post. Din păcate, avem multe indisponibilități în continuare, avem foarte mulți accidentați. Sper ca până la meciul cu Pâncota să ne așezăm. Este vorba de Botezatu, care de două etape nu joacă, Crăciun, Firu, Julei, Costea, Maria. Acum mai lipsește și Naziri, care a luat roșu.”