CARAȘOVA – Majoritatea localităților rurale investesc, fac proiecte, se folosesc de toate resursele pentru lucrări de reabilitare și modernizare.
Cu un primar de ispravă cum este Bogdan Petru și susținere din partea autorităților și a locuitorilor și această comună nu doar că se dezvoltă pe an ce trece, dar colțul de rai, cum este prezentată zona, este real și poate să confirme oricine a avut prilejul să-l străbată. Case mari și frumoase, îngrijite, pretudindeni flori, cât privește drumurile în și între localități, precum și alte facilități care fac viața mai ușoară sau, de ce nu, ne fac să credem că viața în satele carașovene se apropie de standardele satelor europene, unde doar leneș dacă ești mai trăiești ca în Evul Mediu.
Totul ține de responsabilitatea asumată a edilului care face ca lucrurile să se deruleze așa cum trebuie, cu răbdare, muncă multă și o strategie eficientă: „Avem nouă proiecte care sunt în instrumentare la ora actuală. Unul dintre acestea are ca obiectiv modernizarea drumurilor și străzilor în Carașova în valoare de 1 milion de euro. Suntem în faza în care am obținut autorizația de construcție, am semnat contractul de finanțare și am primit deja un avans. Acum elaborăm documentația de atribuire și urmează să fie scoasă la licitație lucrarea pentru a demara efectiv. E vorba de drumul DC 140 care a fost înainte DJ 181 A dar a fost preluat în mandatul precedent de autoritățile comunei ca drum comunal, pe care-l modernizăm, îl asfaltăm alături de alte două străzi din Carașova în baza PNDR la AFIR. Un alt proiect vizează extinderea rețelei de canalizare din Carașova cu încă 638 m și, în cadrul aceleiași lucrări, am cuprins și 635 de extinderi pentru cămine de branșare la cetățeni. Deci nu facem branșamente la cetățeni, doar extindem rețeaua în căminul de branșare din fața casei, ca să facilităm accesul la canalizare al cetățenilor din comună. Și la acest proiect suntem în faza de elaborare a proiectului tehnic și a documentațiilor pentru avize, în vederea obținerii autorizației de construire și, concomitent ne pregătim cu documentația de atribuire pentru scoaterea la licitație a lucrării. Și pentru acest proiect am primit finanțare în valoare de 700 de mii de euro și am luat și avans de la AFIR. Mai avem depuse două proiecte pentru reabilitarea și modernizarea căminelor culturale din Carașova și Nermed, încă n-am primit aprobarea lor dar suntem optimiști și în această privință, dat fiind faptul că la noi există o activitate culturală foarte intensă cu sprijinul Uniunii Croaților care se ocupă de această latură culturală și dau un plus de valoare comunității“.
Toate aceste proiecte sunt finanțate cu bani europeni și suntem convinși, nu vor fi risipiți cum fac alți ediți în țară pe tot felul de proiecte care nu servesc interesele cetățenilor și sfârșesc într-o deplorabilă paragină. În plus, comuna are nu mai puțin de cinci proiecte pe PNDL, aprobate spre finanțare, asupra cărora vom reveni.