Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Cu puţin timp în urmă, Ministerul Sănătăţii a anunţat decesul femeii de 72 de ani din Zorlenţu Mare, care a fost transferată aseară la Timişoara de la Spitalul Județean Reșița. Este cel de-al 13-lea deces din România cauzat de noul coronavirus şi primul din Caraş-Severin!

Deşi în informarea făcută de Ministerul Sănătăţii se precizează că femeia nu avea istoric de călătorie şi nici nu a fost identificat un contact pozitiv, reamintim că femeia a fost în Spania, de unde, potrivit familiei, s-a întors pe data de 13 martie, după care a stat în autoizolare până sâmbătă, 21 martie 2020, când a fost internată pe secţia ATI la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, iar aseară a fost transferată la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Timişoara.

JCS-A.G.

FOTO: Inquam Photos/Virgil Simionescu

Adaugă comentariu