Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – E sigur de acum! Județul nostru va avea șapte voci în noul legislativ de la București, șase alese în Caraș-Severin și una aterizată la noi în urma redistribuirii voturilor!

Așa cum v-am anunțat, în Senat cărășenii vor fi reprezentați de ministrul de Interne, Ion Marcel Vela, la al doilea mandat și de social-democratul Ion Mocioalcă, aflat la prima experiență ca senator, după cinci mandate în Camera Deputaților.

Și pentru că vorbim de deputați, trebuie spus că cel puțin patru din cei aleși pe liste în Caraș-Severin sunt novici în ale deputăției, atât liberalii Jaro Marșalic și Dumitru Rujan, cât și Silviu Hurduzeu și Marius Damian, ambii de la PSD, mergând pentru prima oară în Parlament.

Surpriza vine odată cu cel de-al cincilea loc, prins in extremis (în dauna Letiției Aman de la AUR sau a lui Andrei Plujar de la USR PLUS) de… Atilla Kelemen, de la UDMR.

Conform procedurilor, Parlamentul României va fi convocat pe 21 decembrie în prima sesiune. Întâi, în fiecare din cele două camere ale Parlamentului se va forma câte o comisie de validare a mandatelor și abia apoi cei validați vor fi confirmați și vor depune jurământul. Ulterior se vor anunța și forma grupurile parlamentare care, în funcție de algoritmul politic, vor împărți comisiile parlamentare.

JCS-N.C.