Caraş-Severinul nu mai are COVID - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Azi, 10 iunie, la ora 14.30, a fost externat ultimul pacient vindecat de Covid. Astfel, judeţul nostru se numără printre puţinele judeţe din România care nu mai au pacienți infectați cu Covid!

Este vorba despre o pacientă în vârstă de 73 de ani care a fost internată pe data de 20.05.2020. Pe parcursul şederii în spital, pacientei i s-au făcut 6 teste pentru depistarea coronavirusului, patru dintre acestea ieşind pozitive, iar ultimele două, realizate la interval de 48 de ore, au ieşit negative. În ciuda faptului că pacienta suferă de diabet zaharat și prezintă patologie cardio-vasculară, aceasta s-a refăcut complet, starea ei la externare fiind una foarte bună. Deşi astăzi este a 20-a zi consecutivă în care judeţul Caraş-Severin nu a înregistrat nici o îmbolnăvire de COVID-19, prefectul Cristian Gâfu roagă cetăţenii să continue respectarea normelor de igienă, prevenţie şi distanţare socială şi să urmeze pe mai departe sfaturile autorităţilor, pentru a putea menţine această situaţie pozitivă din judeţul nostru.

„Este un lucru bun, sper să nu mai avem cazuri, iar acest rezultat denotă că toată lumea şi-a făcut treaba“, ne-a spus prefectul Cristian Gâfu.

JCS-N.C.