Caransebeșul începe dezinsecția încă din primăvară - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Primarul Felix Borcean spune că, pentru a avea efect, dezinsecția trebuie făcută în mai multe etape, prima încă din luna martie. Doar așa, țânțarii pot fi lichidați încă din stadiul de larvă. În acest sens, municipalitatea va demara în cel mai scurt timp procedura de achiziționare a serviciilor de dezinsecție, atât terestră, cât și aeriană!

„Probabil că o să luăm legătura cu același sau un alt furnizor de servicii, care poate să asigure o dezinsecție eficientă, ca la carte, în 3-4 etape de intervenție, pentru că dacă le faci toate patru și costurile sunt mai mici. Mă gândesc undeva la o achiziție până într-o sută de mii de lei să coste dezinsecția în cele 3-4 faze. Și să începem de acum, din martie, prima tranșă, terestru sau aerian, rămâne la latitudinea celor care se ocupă că ei știu cel mai bine etapele dacă le comandăm o dezinsecție eficientă, probabil una aeriană și restul terestre”, a precizat primarul Felix Borcean.

Problema a fost discutată și la ultima ședință a Consiliului Local Caransebeș, când aleșii au cerut lămuriri cu privire la o astfel de inițiativă, printre altele întrebând de ce nu se face o acțiune de acest gen cu operatorul local de salubritate. Primarul Felix Borcean a explicat că Transal Urbis are licență dar nu deține dotările necesare pentru așa ceva, dotări care potrivit noului administrator, Mihai Minea, ar costa 30 de mii de euro. „Dacă nu facem dezinsecție și în scările blocurilor, în subsoluri, e puțin eficientă”, a concluzionat Minea.

JCS-R.M.