Caransebeșean bănuit de tâlhărie în gara din Reșița - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Conform unui comunicat al I.P.J. Caraș-Severin, joi, 18 noiembrie, în jurul orei 23:30, polițiștii de la Poliția Municipiului Reșița au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat despre faptul că o persoană necunoscută i-a tăiat geaca cu un cuțit și i-a sustras portofelul din buzunar!

Imediat, la fața locului s-a deplasat echipajul mixt de intervenție care, din verificările efectuate, a stabilit că, în timp ce bărbatul de 38 de ani se afla în sala de așteptare din incinta Gării Reșița Nord, ar fi fost abordat de o persoană necunoscută care, prin violență și folosind un obiect tăietor-înțepător, i-ar fi tăiat buzunarul gecii, sustrăgându-i portofelul, apoi ar fi dispărut într-o direcție necunoscută.

În scurt timp, a fost identificat un bărbat de 28 de ani, din Caransebeș, asupra căruia a fost găsit cuțitul, care ar fi fost folosit la comiterea faptei. Bărbatul a fost preluat de către polițiștii de la Serviciul Județean de Poliție Transporturi, pentru cercetări și luarea măsurilor legale. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița.

JCS–S.P.