REȘIȚA – Unitatea este situată pe Bd-ul Alexandru Ioan Cuza, în curtea Colegiului Tehnic din Reşiţa, şi a fost inaugurată marţi, 17 octombrie. Aceasta are o capacitate de aproximativ 400 de locuri şi aici pot servi masa şi reşiţenii care nu au timp să-şi gătească acasă. Momentan, însă, în cantină servesc masa doar elevii cazaţi în internatul Colegiului Tehnic, care sunt înscrişi la Învăţământul Dual şi Profesional.
Pentru ceilalţi beneficiari ai Primăriei – copiii de la Centrele de zi „Maria“ şi „ABC“ şi bătrânii de la Centrul pentru Persoane Vârstnice – masa este servită în regim catering. Trebuie spus că la această cantină mai pot servi masa, contra cost, şi reşiţenii care sunt fie prea ocupaţi să-şi gătească, fie sunt singuri şi nu se pricep în bucătărie. Inaugurarea acestui spaţiu a avut loc în prezenţa viceprimarului Adrian Dacica şi a directorului Colegiului Tehnic, Ioan Lupu.
„În cadrul şedinţei din luna august, consilierii reşiţeni au hotărât înfiinţarea cantinei municipale, iar astăzi (marţi – 17 octombrie n.r.) o inaugurăm! Momentan, bucătăresele de aici gătesc pentru 150 de copii şi bătrâni, cu toţii sunt beneficiari ai Primăriei, dar şi pentru elevii cazaţi în internatul Colegiului Tehnic. Cei de la centrele de zi servesc masa în regim catering, transportul se face cu maşina Serviciului de Asistenţă Socială. Înainte de a fi dată în folosinţă, cantina a intrat într-un proces de reabilitare. E bine de ştiut că sunt bineveniţi la noi şi cei care locuiesc în apropierea cantinei şi doresc să servească masa“, a explicat viceprimarul Reşiţei, Adrian Dacica.
Printre elevii cazaţi în internatul Colegiului Tehnic se numără şi Georgiana Jurca. Tânăra studiază Electromecanica de doi ani, iar ideea de a lua masa la cantină o încântă foarte mult: „Mâncarea este gustoasă, ca cea pregătită de mama. Sunt încântată să servesc masa la cantină, alături de ceilalţi colegi, pentru că aşa mai socializăm. Până acum fiecare mânca în camera lui“.