Caraş-Severin, Romania

LUPAC – Cu gunoiul lui Damocles deasupra capului! Așa au trăit locuitorii comunei Lupac de la deschiderea Centrului de Management Intregrat al Deșeurilor (CMID), doar că n-au știut!

În anumite situații limită, având presentimentul unui pericol iminent, vorbim de „sabia lui Damocles“ ce atârnă deasupra capetelor noastre. Constatăm, de regulă tardiv, că dacă am fi fost poate oameni cu scaun la cap, n-am fi ajuns în respectiva situație. În cele ce urmează, nu este vorba despre un scaun, ci despre un coșcogea deponeul de gunoi, amplasat în vârful dealului, la o aruncătură de băț de Reșița și doi pași de Lupac. În iunie 2023, de aici a pornit la vale un șuvoi de levigat care a contaminat apa fântânilor din vale, apă care nici în momentul de față nu a redevenit potabilă. Despre situația celor din Lupac, președintele CJ, Romeo Dunca, a declarat, luni: „Ei nu mai plâng, că au plâns destul. Noi nu am putut să-i ajutăm, deși am încercat în mod repetat, să le dăm bani. Poziția PSD față de suferința oamenilor din Lupac a fost clară. Le-a dat 50.000 de lei, să-și umple două cisterne de apă și gata. Putea să le dea 500.000 să-și plătească transformatorul. Dar dacă croatul nostru nu a trecut la PSD, atunci a primit puțin!“

E vorba despre un transformator necesar alimentării pompelor sistemului, nefinalizat, de alimentare cu apă potabilă, pentru care, în repetate rânduri, Dunca a încercat să aloce fonduri. Chiar înainte de Crăciun, de pildă, când a încercat sensibilizarea consilierilor, amintindu-le: „Oamenii aceștia au fost păcăliți atunci când li s-a promis, încă din mandatele trecute, că haldina de acolo nu îi va afecta și vor avea compensări. Nu a fost așa, i-a afectat, nu au primit compensările vehiculate, iar problema cu apa potabilă v-am adus-o la cunoștință în ședințe de cel puțin 3-4 ori.“

Probabil că o va face în continuare, cu același efect, ținând cont de coloratura CJ și de faptul că, deși se află în aval de bazinul de colectare al CMID, Lupacul nu reprezintă un bazin electoral notabil pentru majoritatea decidentă.

Cât despre CMID, trebuie spus că, potrivit datelor furnizate de Garda de Mediu, în 2023 nu a avut loc un singur incident, ci trei, soldate cu poluarea apelor de suprafață cu scurgeri accidentale de levigat provenit de la celula de depozitare a deșeurilor. Primul în iunie, după un episod cu ploi torențiale, al doilea în septembrie, într-o perioadă lipsită de precipitații, iar al treilea în noiembrie, când au fost constatate din nou scurgeri de levigat. S-au dat de fiecare dată amenzi operatorului „pentru nerespectarea obligațiilor privind operarea instalațiilor stabilite prin autorizația de mediu și pentru nerealizarea măsurilor stabilite prin actele de control“, valoarea totală a acestora fiind de 200.000 de lei. Totodată, au fost stabilite unele măsuri care măcar să preîntâmpine repetarea situațiilor, dacă nu pot repara răul deja făcut. „Amplasarea gunoiului în vârful muntelui e exact cum ți-ai pune coșul de gunoi pe dulap, sau pe frigider. E o prostie care a fost făcută cu mulți ani înainte și acum tragem ponoasele și încercăm să cârpim efectele negative!“, a concluzionat, în stilu-i cararacteristic, președintele Romeo Dunca.

Într-o notă asemănătoare, putem adăuga că, dacă „cine-a pus cârciuma-n drum“ a fost absolvit, în mentalul popular, de orice responsabilitate cu diagnosticul „ăla n-a fost om nebun“, nu e sigur că la fel se va întâmpla și în privința ideii de a cocoța deponeul sus în vârful dealului. O temă aflată în stadiul de analiză, și aceea „în rem“ (cu privire la faptă, nu la făptuitor).

JCS-Walter Fleck