Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Campionatul Național I.K.U. la karate va avea loc sâmbătă, 22 mai, la Timișoara, iar de la C.S. SportStar Anina vor participa juniorii Octavian Golâmba și Darius Bălan, iar la cadete vor concura Denisa Lucașciuc și Iulia Miron. Toți sportivii vor participa în proba de kumite!

„În calitate de președinte al Comisiei de Competiții a departamentului de karate IKU din cadrul Federației Române de Arte Marțiale, pot să spun că până acum s-au înscris 18 cluburi. Campionatul Național a fost divizat în două părți, la sfârșitul săptămânii urmând să se desfășoare categoriile de seniori, juniori și cadeți și minicadeți, iar în luna următoare vor avea loc întrecerile copiiilor. Competiția constituie un criteriu de calificare pentru Campionatul European și de aceea așteptăm cu speranță această competiție”, a declarat antrenorul Marian Meșinschi.

JCS-Ștefan Moraru