Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – ACS Banat Girls Reșița s-a văzut învinsă duminică, 11 octombrie, de campioana Universitatea Olimpia Cluj, scor 0-4, după un joc în care reșițencele au avut o prestație onorabilă, iar Rita Panova a apărat două lovituri de la 11 metri!

Partida a început cu un penalty pentru U Cluj în minutul 12, dar scorul a rămas neschimbat după ce Rita Panova a reușit să respingă șutul Mihaelei Ciolacu. Cele două s-au aflat din nou față în față câteva minute mai târziu, dar și de această dată Panova a ghicit colțul și a parat lovitura de la 11 metri. Fetele antrenate de Daniel Amariei s-au ținut bine de formația campioană în prima repriză, însă în ultimul minut de joc al primei părți Carmen Marcu a deschis scorul pentru ardelence. În repriza secundă, Olimpia Cluj a avut inițiativa și posesia, iar în minutul 70 Adina Borodi a înscris golul al doilea. Spre finalul jocului, Carolina Tabur a reușit dubla, stabilind și scorul final de 4-0 pentru U Cluj.

„A fost o diferenţă foarte mare din punct de vedere valoric, ne-au dominat din primul până în ultimul minut, dar nu pot să trec cu vederea peste jocul echipei mele, care s-a ridicat la nivelul echipei campioane. Eu cred că am avut părţile noastre bune. Se dovedeşte încă o dată că avem, fără doar şi poate, cel mai bun portar din Liga 1, cu două penaltiuri apărate în acest meci. Păcat că am luat golul acela pe finalul primei reprize, probabil că aveam un alt moral dacă intram cu 0-0 la pauză. Lipsa de experienţă şi anumite accidentări care m-au forţat să înlocuiesc fundaşii de bandă şi-au spus cuvântul pe final, când am mai încasat două goluri, în minutele 88 şi 90. Pe ansamblu, sunt foarte mulţumit de efortul jucătoarelor mele, nu cred că am dezamăgit pe nimeni. Eu sunt foarte încrezător, cred că avem faţă de Liga 1 şi vom face faţă şi la acest nivel”, a declarat Daniel Amariei, antrenorul ACS Banat Girls Reșița.

„Poarta a fost solidă, ca de obicei, ne-am obişnuit deja cu prestaţiile excelente ale Ritei Panova. Roti (Roxana Rotaru, n.r.) a intrat şi ea bine în meci, chiar dacă a evoluat doar câteva minute pe final, e bine pentru încrederea ei. Despre Rita, ce pot să zic? Două penaltiuri apărate în decurs de 15 minute, mi se pare o performanţă uluitoare, chiar dacă vorbim de fotbalul feminin. Chiar dacă mai sunt pe margine sceptici care strâmbă din nas, eu zic că am arătat ca o echipă solidă, am trecut de mult de imaginea aceea de outsideri ca echipă nou-promovată, creştem de la meci la meci şi asta nu poate decât să ne bucure”, a declarat Alex Ungureanu, antrenorul cu portarii de la echipa reșițeană.

Banat Girls: Margarita Panova, Violeta Mitul, Elena Ruvilă, Nicoleta Lazăr, Adelina Ion, Lidia Cauni, Denisa Burdan, Daria Muntean, Oana Stoianov, Ștefania Roksa și Rebeca Ursachi. Rezerve: Francesca Kovacs, Roxana Rotaru, Mădălina Gînju, Paula Muntean și Ana Maria Păuțu.

U Cluj: Câmpean, Negrea, Ficzay, Bratu, Stamate, Botojel, Mirea, Ciolacu, Tabur, Bâtea și Marcu.

Pe data de 18 octombrie, fetele antrenate de Daniel Amariei vor juca în deplasare, de la ora 11:00, cu echipa Carmen București.

JCS-Ștefan Moraru

FOTO: Miruna Mihancea

Adaugă comentariu