Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Asta este prima concluzie care se poate trage analizând rezultatele celei mai recente acțiuni „Truck&Bus“ (camion și autobuz), derulate de polițiștii cărășeni pe drumurile publice din județ!

În perioada 7-13 februarie, oamenii legii au derulat o serie de acțiuni de verificare a legalității transportului public de persoane și marfă, în baza unui plan de operațiuni al Forțelor Europene ale Poliției Rutiere (RoadPol). În cadrul celor șapte zile, au fost verificate în total 930 de autovehicule, dintre care 670 destinate transportului de marfă (cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone) și 260 pentru transportul de persoane, având o capacitate mai mare de 8+1 locuri.
Au fost aplicate 161 de sancțiuni contravenționale la regimul rutier, cele mai multe dintre acestea fiind pentru viteză (71), urmate de cele aplicate pentru nepurtarea centurii de siguranță (25).

„Anul trecut, pe drumurile din Caraș-Severin au fost înregistrate 23 de accidente în care au fost implicate ansambluri de vehicule destinate transportului de marfă, accidente soldate cu 11 persoane decedate, 6 rănite grav și 18 rănite ușor. Tot în aceeași perioadă au fost înregistrate două accidente rutiere în care au fost implicate autovehicule destinate transportului public de persoane, cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri, soldate cu rănirea ușoară a două persoane“, informează Poliția județului.

JCS-A.M.