Caraş-Severin, Romania

Deva – Voturile parlamentarilor PD şi PLD vor decide dacă moţiunea de cenzură iniţiată de PSD va fi un succes sau nu, este de părere deputatul PSD de Hunedoara, Cosmin Nicula. Acesta a declarat, la Deva, că parlamentarii PSD vor vota „la vedere”, iar cei care se vor opune moţiunii riscă sancţiunea excluderii din partid. „Parlamentarii PRM, UDMR şi PNL au spus că vor da vot negativ textului moţiunii. Totul depinde acum de cum vor vota cei din PD şi PLD”, a adăugat deputatul hunedorean. Conţinutul moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Tăriceanu va fi definitivat curând, astfel încât săptămâna viitoare să poată fi depus în Parlament. În termen de opt zile de la depunerea unui astfel de document, parlamentarii trebuie să-l supună dezbaterii şi votului.