Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Cu fiecare expoziție, Maia Truțulescu evoluează complex de la copilărie spre adolescență. N-o spunem noi, ci prof. Gabriel Kelemen, curator al expoziției „Journey steps and traces”, vernisată luni la Muzeul Banatului Montan (MBM), cel care îi dorește artistei tăcute, misterioase și frumoase să devină tot mai interesantă și să zboare cât mai departe posibil!

De la 5 ani, lucrurile merg, cu fiecare an, tot mai sus și mai vibrant pentru Maia.
A observat asta Livia Magina, manager MBM, pentru care expoziția Maiei este asemenea cântecului „Eșarfă în dar”. A urmărit-o pe Maia de la prima sa expoziție, asemenea întregii comunități reșițene, dar și asemenea prof. Kelemen, considerat cel mai în măsură să vorbească despre arta tinerei artiste. Acesta observă evoluția complexă a artistei care trece de la copilărie spre adolescență. De obicei, e invitat să verniseze oameni ajunși la maturitate care se definesc prin originalitate, însă în spatele acestei munci firești pentru orice creator, Maia se maturizează văzând cu ochii pe simeze. „E un demers foarte complex, în realitate avem de-a face cu un element identitar. Maia lasă urmele în memoria pastei pictate, fiecare fereastră este o stare pe care o aduce în reverberație consonantă cu privitorul.”, remarcă Gabriel Kelemen.

În expoziția Maiei apar două lumi legate de peisajul drumului. Maia găsește o conexiune interesantă dată de pantofii de sport ca simbol al tinereții artistei. „Are o predilecție pentru drum, peisajul ei este zdruncinător prin zone de clar și de obscuritate dătătoare de dinamic și răvășitor. Apare o stare de elegie în lucrările ei, de fericire copilărească și de entuziasm fără cuvinte, dar și o tărie de a survola fragmente din călătoriile pe care le face. Maia lucrează cu maturitate și își arată tăria de a fi tânără, veselă și încrezătoare, iar joaca se consumă în identitatea artistului care trece de la hobby și pasiune la maturitate și profesionalism!”, a sintetizat prof. Kelemen momentul la care tânăra artistă se află astăzi.

Un moment în care Maia debordează în aceste stări, retrasă într-un anonimat cețos în care apare căldura sufletească emanată de fiecare lucrare. Lumea ei se consumă într-un abrupt fabulos al trecerii spre un artist matur, cu zvâcnirile de rozuri care creează o stare de cordialitate aproape irezistibilă. Foarte interesante sunt șireturile care, pe lângă ludicul acestor pantofi de sport, au ceva nonșalant și vesel.

JCS-Ionel Ivașcu