CARAȘ-SEVERIN – Procurorul general al României a dispus primele măsuri în cazul procurorului Radu George Bucurică.
Amploarea pe care au luat-o cazurile de abuzuri sexuale ce gravitează în jurul procurorului Bucurică, dar şi plângerile înregistrate în acest sens, au determinat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să ia măsuri.
„Prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus efectuarea unui control în vederea verificării mai multor aspecte referitoare la conduita și activitatea magistratului în cauză“, se arată într-un comunicat al instituţiei. Iar joi, 25 ianuarie, procurorul general a dispus încetarea delegării din funcţia de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița a lui Bucurică, acesta urmând să se întoarcă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, adică organul ierarhic superior.
Procurorul general a dispus şi sesizarea Inspecției Judiciare vizavi de abaterile disciplinare puse în sarcina procurorului de la Oraviţa, constând în „manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu şi atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii. Precizăm faptul că la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se efectuează în continuare verificări cu privire la cauze instrumentate de procurorul Bucurică Radu George, dar şi cu privire la cauze înregistrate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara având ca obiect plângerile penale formulate împotriva acestuia“, se mai arată în documentul citat.