Borcean, supărat rău pe cei de la Cultură - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Primarul Caransebeșului spune că nu se pot face anumite lucrări care ar schimba fața municipiului pentru că funcționari de la Cultură găsesc tot felul de chichițe pentru a pune bețe-n roate!

Felix Borcean a dat două exemple pentru a-și susține afirmațiile: fântâna „lui Oprea” din zona centrală, unde primăria a început niște reparații pe care apoi le-a stopat, și o ruină de clădire lipită de muzeu, pe care primăria vrea să o demoleze dar s-a lovit de tărăgănarea celor de la Direcția de Cultură Caraș-Severin.

„Îmi exprim nemulțumirea, frustrarea, că lucrări precum fântâna <<lui Oprea>> sau ruina aceea de clădire care este lipită de muzeu nu pot fi continuate din cauza unor funcționari de la Cultură care au niște păreri proprii și care, pur și simplu, ne stopează în a face lucrări. Nu știu dacă judecă cu capul lor sau judecă după alte păreri, însă ceea ce se întâmplă în Caransebeș este revoltător, iar cetățeanul nu se gândește niciodată că cineva, de undeva, imprimă astfel de trenduri, se gândește că primăria, funcționarii ei, sunt de vină. Dacă oamenii ăștia de la Cultură nu înțeleg că niște lucruri trebuie să se schimbe. Cu ce afectează monumentele din jur faptul că noi amenajăm o fântână? Că ei așa argumentează, e o zonă de protecție istorică, și doar noi știm cum se face. Acea clădire de lângă muzeu care stă să cadă trebuie conservată, trebuie protejată. De cine? Pentru ce? Ce să mai fac cu ea, să mai consum niște bani să o învelesc în ceva, să mă apuc să-i fac acoperiș, pentru ce? O să perseverez (în a continua lucrările-n.r.) până o să am câteva dosare penale probabil, cred că e singura cale prin care eu pot reda fața pe caransebeșenii și-o doresc pentru oraș, mă sacrific eu”, a declarat Borcean.

Iar ca tacâmul să fie complet, edilul a precizat că are semnale că și lucrările la rețeaua de gaz în Valea Cenchii, Teiuș și Gară, care ar trebui să înceapă în această primăvară, ar putea fi amânate, sau chiar stopate, de cei de la Cultură. „Acum mai aud o tendință a celor de la Cultură. Facem extinderea rețelei de gaz, dar, <<stați, că noi de la Cultură, poate găsim niște artefacte pe sub pământ, niște oseminte, și trebuie să cercetăm>>. Subsolul Caransebeșului e bogat în istorie și n-o să mai putem face nimic, o să rămânem la stadiul din epoca de piatră”, a avertizat Felix Borcean.

Acesta consideră că și clădirile cu fațadele distruse din zona centrală vor avea aceeași soartă, să rămână în paragină, din cauza obtuzității funcționarilor de la Direcția de Cultură Caraș-Severin. În schimb, edilul e ceva mai optimist în ce privește proiectul de amenajare a ruinelor bisericii medievale de lângă catedrală, care ar putea schimba în bine imaginea zonei centrale, chiar dacă nu s-a prezentat niciun constructor la licitațiile de până acum.

Vom reveni și cu punctul de vedere al celor de la Direcția de Cultură în acest caz!

JCS-R.M.