Borcean, nemulțumit de asfaltări - Caon.ro
Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Primarul Caransebeșului spune că lucrările de asfaltare a străzilor din ultimele luni lasă de dorit, iar constructorul nu va fi plătit integral decât după ce remediază problemele!

După ce a luat la pas străzile care au văzut asfalt din septembrie încoace, edilul a constatat că puține au scăpat fără probleme. Chiar și în fața blocului unde locuiește Felix Borcean, lucrarea era una de proastă calitate. În aceste condiții, firma timișeană care execută lucrările a fost înștiințată că nu va primi banii pentru cea de a doua jumătate a contractului decât după ce străzile asfaltate vor arăta așa cum trebuie.

„Am avut zilele acestea o discuție cu cei care au executat lucrările de asfaltare, lucrări de care nu suntem mulțumiți decât într-o proporție foarte mică. Câteva străzi au fost lucrate bine, nu foarte bine, Dâlma este cel mai bun exemplu de lucru bine făcut. În rest, există probleme pe aproape toate zonele care au fost asfaltate și evident că nu am plătit decât jumătate din contract, urmând să facă remedierile necesare. Plata nu o vom face decât atunci când sunt finalizate cum trebuie aceste lucrări. N-o să spun acum că la mine în zonă e cea mai proastă lucrare, chiar în fața blocului meu era un tronson de stradă și s-au oprit, mai erau vreo 10 metri, e strada neterminată, executată prost, multe gropi… Contractul este executat cam 80-90 la sută, dar, repet, în proporție de 30-40 la sută lucrările nu sunt conforme, deși au spus că în altă parte au pus mai mult, pe mine asta nu mă încălzește, nu înseamnă că facem bine într-o parte și prost în altă parte, cetățenii nu vin să măsare grosimea asfaltului, ei văd lucrarea finală, e bună sau rea”, a fost nemulțumirea primarului caransebeșean.

Constructorul a venit cu scuze însă acestea nu au ținut la Felix Borcean. Edilul i-a înțeles totuși, parțial, pe drumari pentru perioada campaniei electorale, atunci când li s-a impus să suspende asfaltările.

„Constructorul a argumentat că i-a prins iarna, frigul, le-am contraargumentat că în Reșița se lucrează și noaptea în aceleași condiții de temperatură. Și mai este un lucru, contractul a fost semnat la începutul lunii august, aveau timp arhisuficient. Pe de altă parte, au recunoscut că li s-a impus stoparea lucrărilor în preajma campaniei electorale, iar acest lucru a încetinit acțiunea cu vreo două luni. Într-adevăr, aduc asfaltul de la o distanță de vreo 70 de kilometri, se mai pierde din temperatura asfaltului, se mai strică utilajele cum s-a întâmplat în anumite locuri. Eu le-am spus: am procedat cu voi corect, nu ați fost ciupiți din nicio parte, nu vi s-a impus să faceți tot felul de chestii care se fac în astfel de contracte, ați fost aleși într-un mod corect, nu am știut cine este firma, licitația a fost corectă. Le-am spus că au dat dovadă de neseriozitate, nu contează că s-au nimerit în perioada de campanie, misiunea lor era să asfalteze conform contractului”, a concluzionat primarul Caransebeșului.

1,9 milioane lei ar trebui să încaseze firma timișeană de la Primăria Caransebeș la finalul lucrărilor.

JCS-R.M.

Adaugă comentariu