Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Pompierii din Caraş-Severin au început, luni, activităţi de recunoaştere şi verificare a secţiilor de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) din spitalele din Reşiţa şi Caransebeş!

Verificările se desfăşoară din trei în trei ore, în cadrul unei acţiuni la nivel naţional, după cum ne-a precizat maiorul Florin Mălăescu, din cadrul ISU Semenic.

„Având în vedere situaţiile de urgenţă din ultima perioadă în care au fost implicate unităţi spitaliceşti pe fondul creşterii cazurilor COVID-19, în scopul prevenirii unor situaţii de urgenţă ce pot pune în pericol viaţa pacienţilor, pompierii cărăşeni desfăşoară activităţi de recunoaştere/verificare a secţiilor ATI din judeţ. Se verifică dotarea cu stingătoare şi hidranţi interiori, după caz, practicabilitatea căilor de acces/evacuare şi intervenţie, modalitatea de încălzire a spaţiilor destinate ATI în vederea eliminării mijloacelor de încălzire neomologate şi eliminarea utilizării tuturor surselor de foc deschis, cum sunt lumânările sau candelele“, ne-a spus maiorul Mălăescu.

De asemenea, se urmăreşte integritatea instalaţiilor electrice, asigurarea permanentă a personalului în secţia ATI şi cunoaşterea modului de intervenţie în cazul producerii unui incendiu şi aerisirea periodică a spaţiului în care există riscul de creştere a concentraţiei de oxigen. Activităţile de recunoaştere şi verificare vor fi desfăşurate zilnic, în intervalul orar 9:00 – 21:00, de către personalul operativ din cadrul subunităţilor de intervenţie, iar în afara acestui program, verificările vor fi executate ocazional de echipajele SMURD, după finalizarea misiunilor.

„Dacă, de exemplu, colegii de la SMURD duc un pacient la ora două noaptea, la acea oră colegii vor verifica şi secţia ATI“, ne-a mai precizat maiorul Florin Mălăescu. Neregulile constatate pe perioada acestor verificări vor fi aduse la cunoştinţă conducătorilor de instituţii, în vederea remedierii în cel mai scurt timp.

JCS-Nina Curiţa